1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Congres international pentru apararea in fata catastrofelor

Heiko Dolle / Nicoleta Marin19 mai 2005

Indiferent dacă este vorba despre valul Tsunami care a lovit sudul Asiei sau despre cutremurul din Iran, numărul catastrofelor naturale din întreaga lume este mare. Şi mai mare este tristeţea şi disperarea oamenilor direct afectaţi. Intervenţia echipelor de salvare şi aprovizionare cu bunuri este necesară deja la foarte scurt timp după erupţia unui vulcan sau ruperea unor diguri. În aceste zile, are loc la Bonn primul Congres internaţional pe teme de apărare faţă de catastrofe şi calamnităţi naturale.

https://p.dw.com/p/B2OR
Imagine: AP

Uwe Proll, purtătorul de cuvânt al Congresului de la Bonn, a criticat mai ales haosul organizat care a fost provocat de intervenţia diferitelor organizaţii de într-ajutorare în timpul tragediei care a avut loc în decembrie în sudul Asiei. Pe viitor, organizaţiile caritative “Crucea Roşie” sau “Malteser Hilfsdienst” vor coordona activităţile tuturor celorlalte organizaţii de ajutor şi de salvare. “Cu cât mai mare este catrastrofa, cu atât mai grea şi mai neprevăzută este situaţia pentru cei care vor să ajute”, explică Dieter Hürten de la Technischen Hilfswerk .

Primul Congres pe teme legate de apărare în caz de catastrofe se concretizeaza intr-un schimb de experienţe între participanţi din peste 30 de ţări. Ei trebuie să găsească soluţii pentru supravegherea şi asigurarea personalului necesar în locurile predispuse calamnităţilor. Protecţia în faţa catastrofelor s-a modificat puternic în ultimii ani, conform, directorului Comandamentului de protecţie în caz de catastrofe din Germania, Gerold Reichenbach.

De obicei, echipele de salvare se confruntă cu cele mai dificile situaţii; însă experienţele din alte intervenţii pot fi de ajutor. Desigur aproape fiecare situaţie este o nouă provocare: este nevoie de saci cu mălai, corturi pentru adăpostirea sinistraţilor şi echipe de căutare a celor aflaţi sub dărâmături după cutremure. Pentru organizaţiile de ajutor, problema transporturilor este cea mai mare.

O importanţă din ce în ce mai mare o are prevederea stării vremii. Dacă în urmă cu ani buni, ştirile meteorologice erau transmise prin intermediul telefonului, acum echipele de salvare pot fi anunţate prin SMS sau email. Experţii meteorologi beneficiază în ultima vreme nu doar de tehnologiile moderne: “De 2 ani există şi un program de avertizare în caz de producerea unor tornade în Germania. În urmă cu 5 ani, acest lucru ar fi fost încă de neconceput. Astfel de uragane aveau loc doar în SUA. Cred că populaţia şi cei răspunzători sunt mai sensibilizaţi la ideea că este important să urmărească prognoza meteorologică şi mai ales să fie avertizaţi din timp.“

Fie că este vorba despre Banda Aceh din Sumatra lovită de Tsunami sau de localitatea Bam din Iran, aproape ştearsă de pe faţa pământului de ultimul cutremur, echipele de salvare vorbesc limbi diferite, vin din toate părţile lumii şi aparţin adeseori mai multor religii. Ţelul este însă acelaşi, dupa cum declara Dieter Dieter Hürten de la Technischen Hilfswerk: "Catastrofele sunt întotdeauna diferite. Aceasta înseamnă că una este un cutremur, cu totul altceva este un Tsunami, dar urmările se concretizează în aceleaşi imagini: locuinţe distruse, infrastructură nimicită, lipsa de apă potabilă. Ţelul este, în cele din urmă, acelaşi pentru fiecare catastrofă: restabilirea cât mai rapidă a minimului necesar existenţei supravieţuitorilor.“