1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Negocieri de Brexit: no deal

13 octombrie 2017

Negociatorul-șef european Barnier s-a declarat "șocat" că discuțiile privind Brexit purtate cu ministrul britanic Davis s-au blocat. Davis vrea ca acum să negocieze direct șefii cei mari. O relatare de Bernd Riegert.

https://p.dw.com/p/2ll3W
O glumă bună? Negociatorul britanic Davis (stânga) este amuzat, celui european Barnier nu îi vine deloc să râdă
O glumă bună? Negociatorul britanic Davis (stânga) este amuzat, celui european Barnier nu îi vine deloc să râdăImagine: DW/Bernd Riegert

Michel Barnier, negociatorul-șef al UE la discuțiile de Brexit, nu este deloc într-o bună dispoziție. Omologul său britanic, ministrul David Davis, dimpotrivă. Așa au apărut cei doi la conferința de presă de la Bruxelles la care erau așteptate explicații pentru evoluția atât de ștearsă a negocierilor. Francezul Barnier a declarat cu o figură rece că discuțiile pentru Brexit s-ar fi împotmolit. "Nu am realizat niciun progres semnificativ. Nu suntem într-o fază în care eu să le pot recomanda liderilor celor 27 de state membre să discute săptămâna viitoare la summitul european despre viitoarele relații cu Regatul Unit", a spus Barnier. Și Parlamentul European și președintele Consiliului European, Donald Tusk, au exprimat deja poziții similare.

Niciun cuvânt despre factura pentru Brexit

Precondiția pentru demararea celei de-a doua faze a negocierilor era ca UE și Marea Britanie să ajungă la un acord cu privire la statutul cetățenilor comunitari din Regatul Unit, respectiv al cetățenilor britanici din Uniune. În plus, ar fi trebuit deja găsită o soluție pentru frontiera viitoare dintre țara membră a UE Irlanda și vecina britanică Irlanda de Nord. Nici aici nu s-a obținut însă nimic. Despre cea mai mare sursă de tensiuni - obligațiile financiare ale Londrei față de Bruxelles - nici măcar nu s-a mai vorbit la această a cincea rundă a negocierilor. Premiera britanică Theresa May a afirmat în discursul ei recent de la Florența că Londra își va respecta aceste obligații, "dar partea britanică refuză să numească concret care sunt aceste obligații". De aceea, nici nu s-a putut discuta despre bani, a punctat frustrat negociatorul european Barnier.

Davis cere un mandat mai amplu pentru Barnier

David Davis a apărut însă mult mai relaxat. El crede, la fel ca șefa guvernului de la Londra, că mingea se află în terenul Uniunii. "În săptămânile următoare, șefii celor 27 de state membre ar trebui să modifice mandatul lui Michel Barnier în așa fel încât el să poată în cele din urmă negocia - și face concesii", a cerut David Davis. "Mandatul meu la negocieri este suficient de extins, mai ales că este extrem de precis", a răspuns Barnier. În acest timp, David Davis se juca cu ochelarii şi abia dacă putea să îşi ascundă zâmbetul. Davis a vorbit de progrese în anumite puncte, cum ar fi drepturile cetăţenilor europeni şi garanţiile juridice în vederea impunerii acestor prevederi. Nu se ştie exact la ce se referea, iar Michel Barnier a reiterat dorinţa UE ca Curtea Europeană pentru Justiţie să joace totuşi un rol la aplicarea şi respectarea acestor drepturi. Adepţii Brexit nu vor însă nici să audă de această instanţă.

Barnier respinge concesiile

Davis a cerut ca, la summitul european de săptămâna viitoare, şefii de state şi de guverne din Consiliul European să acţioneze. La reuniunea de la Bruxelles, premiera britanică May va negocia se pare direct cu omologii ei din celelalte 27 de ţări. UE a respins însă de mai multe ori până acum această abordare. Poziţia comunităţii este că negocierile sunt purtate doar de Michel Barnier, după cum a precizat în mai multe rânduri Consiliul European. Barnier a spus că s-ar putea încă ajunge la un acord în următoarele două luni pe cele trei dosare deschise: drepturile cetăţenilor, Irlanda de Nord şi factura pentru Brexit. După aceea s-ar putea discuta despre viitoarele relaţii dintre UE şi Marea Britanie şi despre eventuale faze de tranziţie. David Davis a contestat însă şi acest plan. "Despre viitor trebuie să vorbim acum", a cerut el. Michel Barnier a răspuns la întrebarea unui reporter că nu este vorba ca UE să facă anumite concesii Londrei. "Este vorba mai întâi de trasarea unor condiţii şi de sublinierea consecinţelor." Felul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea trebuie stabilit de britanici, a arătat Barnier.

Jurnaliştii britanici şi irlandezi au părut disperaţi de faptul că, după cinci runde de negocieri, tot nu se ştie cum vor evolua acestea.

Autor: Bernd Riegert/os