1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Coreea de Nord dezbătută Consiliul de Securitate

Rainer Sütfeld / Laurenţiu Diaconu5 octombrie 2006

Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit ieri pentru prima dată în cazul dosarului nuclear nord-coreean. Consultările au avut loc în contextul anunţului oficialilor de la Fenian, conform căruia Coreea de Nord ar urma să efectueze un test cu bombă nucleară.

https://p.dw.com/p/B1Jb
Rachete nord-coreene
Rachete nord-coreeneImagine: AP

Ambasadorul SUA la Naţiunile Unite, John Bolton, a cerut adoptarea de măsuri drastice împotriva Coreeii de Nord, declarând: „Consiliul de Securitate nu poate reacţiona cu o simplă hârtie la provocarea Fenianului”. Washingtonul doreşte o strategie clară în privinţa ambiţiilor nucleare din Coreea de Nord. Şi nu doar o declaraţie prezindenţială, cum a propus Japonia, de vreme ce există deja o rezoluţie a Consiliului de Securitate în această problemă. John Bolton este sigur că,

„Anunţul testării unei bombe atomice nu este doar dovada geloziei pe desemnarea unui sud coreean ca viitor secretar general al ONU, şi este mai mult decât o încercare de a cerşi atenţia comunităţii internaţionale.”

Cu toate acestea, reprezentantul american nu se aşteaptă la acţiuni hotărâte din partea forului suprem al Naţiunilor Unite. De vină ar fi puterile protectoare ale Coreeii de Nord din Consiliul de Securitate, a declarat Bolton, referindu-se la poziţia Chinei. Omologul său chinez, Wang Guangya, s-a arătat nemulţumit de opinia acestuia.

„Sigur că sunt de acord în multe privinţe cu prietenul meu Bolton, dar el a făcut uz de formularea că ar exista protectori în Consiliul de Securitate. Nu ştiu la cine s-ar putea referi. Eu cred că pentru un comportament inadecvat, nu-i va apăra nimeni pe lumea aceasta.”

O suită de cuvinte surprinzător de nediplomatice din gura chinezului Wang, care a ţinut să fie limpede înţeles în ambele direcţii. Reprezentantul Beijungului la Naţiunile Unite a ameninţat Fenianul cu sancţiuni severe.

„Dacă va efectua testul cu bombă atomică, Coreea de Nord va trebui să se pregătească pentru măsuri drastice împotriva sa.”

Măsurile ar putea lua chiar şi forma unor intervenţii militare, prevăzute în capitolul 7 al Cartei ONU, de care China se fereşte însă ca dracul de tămâie. Dar situaţia nu este încă atât de gravă, iar toţi, de la Bolton până la Wang, sunt de acord asupra necesităţii reluării negocierilor celor 6. Cheia acestor discuţii se află însă în mâna SUA, a ţinut Wang să mai puncteze în direcţia lui Bolton.

„Aceasta nu este o problemă bilaterală între China şi Coreea de Nord. Dacă ar exista ceva progrese între SUA şi Coreea de Nord, atunci nu am mai avea o atmosferă de neîncredere, şi în mod sigur am face progrese.”

Un grup de experţi urmează să analizeze reacţia oficială a Consiliului de Securitate, şi să dezbată cele 6 puncte ale documentului, în care forul îşi manifestă îngrijorarea privind posibila ameninţare a păcii mondiale şi în care i se cere Coreeii de Nord să se întoarcă fără echivoc la masa negocierilor celor 6.

După aceea se va fi realizat măcar ceva: Fenianul va avea în scris ceea până acum doar s-a vorbit.