1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Corupţia în Germania - cazul Siemens

9 decembrie 2009

Potrivit raportului Transparency International privind corupţia în lume, Germania este în 2009 pe locul 14, în plutonul mijlocaş. A fost însă şi mai rău, dacă ne amintim de scandalul de corupţie de la Siemens, din 2006.

https://p.dw.com/p/Ky5q
Poliţia, în trecere pe la SiemensImagine: picture-alliance/dpa

Miercuri, 9.12, de ziua internaţională de combatere a corupţiei, acest scandal a luat sfârşit, cel puţin pentru moment, prin procedura judiciară intentată fostului manager al celui mai mare concern electrotehnic german, Heinrich von Pierer.

Câţi bani au fost vărsaţi cu ocazia procedurii judiciare nu se ştie. Cert este doar că fostul şef al consiliului de administraţie al Siemens, Heinrich von Pierer a trebuit să plătească fostei sale companii cinci milioane de euro, pentru ca Siemens să-şi retragă o plângere împotriva sa.

Că se va ajunge la asta, von Pierer nu şi-a putut imagina nici în vis. În urmă cu trei ani, în noiembrie 2006, procuratura din Muenchen a percheziţionat o serie de birouri ale firmei, precum şi locuinţele unor angajaţi ai concernului. Anchetatorii bănuiau că funcţionari ai Siemens s-au făcut vinovaţi de deturnare de fonduri pentru a mitui potenţiali cumpărători.

La două luni după această razie, Heinrich von Pierer s-a arătat foarte spăşit cu ocazia unei Adunări Generale a Acţionarilor. "Eram siguri că am tras la vremea respectivă consecinţele eficiente din aceste cazuri izolate care ieşiseră la lumină, în aşa fel încât astfel de practici să nu se mai repete şi îmi pare rău că, aparent, asta nu ne-a reuşit suficient."

Ex Vorstandsvorsitzender Siemens Heinrich von Pierer
Fostul preşedinte Siemens, Heinrich von Pierer, trebuie să răspundă pentru faptele de corupţie comise sub conducerea saImagine: AP

În lunile următoare, abia dacă a existat zi în care să nu iasă la iveală noi detalii ale afacerii de corupţie. Dacă la început era vorba de numai câteva milioane de euro, suma dată drept mită era în continuă creştere, ajungând în final la aproximativ două miliarde de euro.

Indiferent că era vorba de Rusia, Nigeria sau Grecia, directorii de vânzări ai Siemens au apelat masiv la conturi negre pentru a-i convinge pe unii funcţionari corupţi sau reprezentanţi ai altor firme de calitatea produselor Siemens.

Ca o consecinţă a acestor dezvăluiri, von Pierer a demisionat în aprilie 2007 din fruntea concernului. De atunci, Siemens a încheiat proceduri judiciare cu zece foşti membri ai Consiliului de Administraţie. Aceştia plătesc companiei daune variind între 500.000 şi patru milioane de euro.

Von Pierer, fostul şef, plăteşte cel mai mult. Prin aceste proceduri, se pare că scandalul a fost într-adevăr depăşit în cea mai mare parte. Ultimul cuvânt îl vor avea însă acţionarii, la adunarea generală din ianuarie.

Autor: Wolfram Schrag / Ioachim Alexandru
Redactor: Petre M. Iancu