Corupţia la corupţie trage

De o bună perioadă nu mai avem "corupţie fără corupţi", aşa cum perorau liderii PSD în ultimul lor mandat de guvernare, încercînd să bagatelizeze în felul acesta acuzele la adresa clienţilor din propriul partid. Acum avem corupţi în toate partidele, ale căror dosare se află fie în faza de urmărire penală, fie pe rolul instanţelor de judecată.

Problema de fond din justiţie rămîne tergiversarea marilor dosare de corupţie, multe dintre acestea apropiindu-se de termenele de prescriere. Deşi Legea privind mica reformă în Justiţie elimină multe din tertipurile avocaţilor sau judecătorilor prin care procesele puteau fi amînate fără un fundament juridic şi procedural în litera legii, lucrurile nu s-au schimbat.

Aşa cum se desfăşoară actul de justiţie în România, impresia generală este că procurorii îşi fac treaba, în timp ce judecătorii trag de timp. Altfel spus, procurorii sînt văzuţi ca justiţiari incoruptibili, în timp ce judecătorii (desigur, doar unii dintre ei) sînt percepuţi ca fiind corupţi de cei pe care îi judecă.

De bună seamă că o astfel de percepţie este întreţinută în primul rînd de mediatizarea excesivă a marilor dosare de corupţie doar în faza de urmărire penală, unele dintre acestea finalizate cu arestări preventive. Odată intrate pe rolul instanţelor de judecată, aceste dosare nu mai sînt "spectaculoase", deşi de-abia de aici încolo actul de justiţie ar trebui să intereseze într-o mai mare măsură opinia publică.

Prin o serie de declaraţii publice, preşedintele Traian Băsescu a contribuit şi el la formarea unei imagini pozitive asupra procurorilor, în special a celor de la Direcţia Naţională Anticorupţie, şi la imaginea negativă asupra judecătorilor. Chestiunea a fost politizată, astfel că adversarii politici ai preşedintelui îl acuză încă de la începutul actualului mandat că şi-a subordonat justiţia.

Întrebarea elementară este următoarea: dacă preşedintele poate să dicteze justiţiei, cum se face că marile dosare de corupţie se plimbă de ani buni prin instanţele de judecată? Are preşedintele Băsescu anumite pîrghii oculte prin care poate să dicteze doar procurorilor pe cine să ancheteze, şi se loveşte ca de un zid în faţa judecătorilor? Oare unii judecători nu ar putea fi şi ei şantajaţi, aşa cum, să presupunem, ar putea fi şantajaţi unii procurori care ar acţiona la comandă?

Problema aceasta cu subordonarea justiţiei de către preşedinte nu stă în picioare. Dacă lucrurile ar sta aşa, adică profund nedemocratic, măcar pe adversarii politici cu dosare penale ai lui Traian Băsescu i-am fi văzut de mult după gratii.

Cel mai mediatizat personaj anchetat de procurori este Sorin Ovidiu Vîntu. De trei ori a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, şi de fiecare dată a fost eliberat. Ultima dată, la începutul acestei săptămîni, la Curtea de Apel Bucureşti.

Este halucinant mesajul pe care l-a transmis Sorin Ovidiu Vîntu completului format din trei judecători, în sala de judecată. Îl citez: "Dacă voi pleca acasă, voi şti cine m-a judecat, dacă mă duc în arest voi lua justiţia în mîinile mele."

Presa a speculat că avem de-a face cu o ameninţare la adresa judecătorilor. Dar ce facem cu prima parte a mesajului, "dacă voi pleca acasă, voi şti cine m-a judecat"?

Toţi cei trei judecători au dat verdictul că Sorin Ovidiu Vîntu poate fi cercetat în stare de libertate. Se pare că ei, judecătorii, au înţeles mesajul aşa cum trebuia înţeles.   

Autor: George Arun
Redactor: Medana Weident