1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Costuri mai mari pentru salarii mai mici

Alina Kühnel1 septembrie 2006

Mai mult de o treime din salariile plătite în Germania reprezintă taxe şi impozite.

https://p.dw.com/p/B23G
Cu muncă cinstită obţii rar câştiguri mari...
Cu muncă cinstită obţii rar câştiguri mari...Imagine: dpa - Bildfunk

Altfel spus, la 100 de euro încasaţi, 33 de euro intră în bugetul de stat sau al caselor de asigurări. Oficiul Federal de Statistică a prezentat ieri datele referitoare la majorarea costurilor salariale, date centralizate pe o perioadă de patru ani. Din anul 2000 până în 2004, costurile adiacente au crescut anual cu două procente, susţin statisticienii germani. Într-un studiu comparativ la nivel comunitar, majorarea este aproape nesemnificativă, a anunţat preşedintele Oficiului Federal de Statistică, Johann Hahlen. În Belgia indicele a crescut cu 3,9 la sută, în Franţa cu 2,9 iar în Olanda cu 4,7 procente. Deşi ritmul de creştere al costurilor salariale adiacente este relativ lent în Germania, raportate la câştigul efectiv, aceste costuri sunt mari. Olandezii, de exemplu, plătesc numai 31,7 la sută din salariul brut, iar polonezii stau şi mai bine cu o rată de 24,8 procente costuri fixe din venitul brut.
În medie o oră de lucru în sectorul de producţie ajunge la 28 de euro brut. La nivel european, Germania se situează pe locul 6, iar experţii apreciază că evoluţia costurilor va fi în continuare moderată. O veste bună pentru angajatori, dar mai puţin îmbucurătoare pentru salariaţi. În actualul context, în care costurile pentru asigurări, contribuţia la fondul de pensii şi taxa pe valoare adăugată urmează a fi majorate, la finalul lunii, angajaţii vor rămâne cu tot mai puţini bani şi la fel de puţine drepturi.