1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Crăciunul şi terorismul anti-creştin

Petre M. Iancu26 decembrie 2013

Hotărât lucru, pentru creştini, şi în special pentru cei asiatici şi africani din lumea musulmană şi de la marginea ei, riscurile au sporit şi pericolele cresc exponenţial în perioada Crăciunului.

https://p.dw.com/p/1Ah1k
atentat cu bombă asupra unei biserici irakiene în 2009
atentat cu bombă asupra unei biserici irakiene în 2009Imagine: picture-alliance/dpa

În Orientul Apropiat şi Mijlociu doar creştinii din Ţara Sfântă se pot simţi în siguranţă. Dar, dincolo de frontiere israeliene, situaţia a devenit de-a dreptul infernală.

În proximitatea unei biserici de lângă capitala irakiană Bagdad, de pildă, s-au înregistrat în prima zi de Crăciun atentate soldate cu zeci de morţi şi răniţi.

Potrivit agenţiilor de presă, exploziile mai multor automobile capcană au provocat cel puţin 35 de victime. Zeci de alţi oameni din cartierul Dura, situat la sud de capitala irakiană, au fost răniţi.

E vorba îndeosebi de creştini. Schijele bombelor detonate de terorişti şi flăcările iscate de deflagraţii i-au ucis şi mutilat pe credincioşii care, cu mic cu mare, tocmai părăsiseră biserica şi se aflau în piaţa din apropiere.

Totuşi, oficialităţile şiite în frunte cu autoritarul premier al Maliki, cărora administraţia americană urmează să le ofere zeci de noi rachete de tip Hellfire, ca să se apere mai eficient de reţeaua teroristă Al-Qaida, au declarat că atentatele n-ar fi fost îndreptate contra creştinilor. În acest sens aiuritor s-a pronunţat un purtător de cuvânt al ministerului irakian de interne.

Or, actul terorist comis de Crăciun în Irak pare să poarte semnătura altor atentate islamiste similare. Una din bombele detonate ar fi fost ascunsă de terorişti într-un automobil parcat lângă biserică, anunţase agenţia Associated Press.

Se pune întrebarea cum de este oare posibil ca, într-o vreme în care cele câteva sute de mii de creştini din Irak continuă să fie supuşi constant celor mai diverse atacuri, autorităţile să mai permită parcarea de automobile lângă biserici.

Campania teroristă islamistă care s-a abătut nu doar asupra kurzilor şi a localităţilor musulmanilor şiiţi, ci şi asupra comunităţilor creştine din Irak, a determinat peste un milion de credincioşi creştini să părăsească această ţară în ultimul deceniu. Mai trăiesc în Irak, în nesiguranţă şi teamă perpetuă, aproximativ 300.000 de creştini.

Nu mai puţin cruntă e soarta creştinilor sirieni, prinşi în capcana unui conflict civil ale cărui fluvii de sânge, alimentate de peste o sută de mii de victime, n-au putut fi secate nici anul acesta. Şi n-au putut fi secate între altele din cauza persistenţei refuzului Rusiei lui Putin de a permite şi susţine o viguroasă intervenţie internaţională, capabilă să pacifice Siria şi să-i confere libertate.

O asemenea intervenţie l-ar mătura de la putere pe sângerosul dictator sirian Bashir el Assad, un fidel aliat al Moscovei şi al Iranului fundamentalist islamic, vinovat de masacrarea propriului său popor, inclusiv, probabil, cu arme chimice.

Pe de altă parte, în tabăra adversarilor săi s-au amestecat şi numeroşi terorişti islamişti. Veniţi din toate colţurile lumii, nu în ultimul rând din rândul imigranţilor musulmani din Germania sau al celor convertiţi la religia islamică în Europa, unii dintre ei participă şi la atentate, răpiri şi omucideri cărora le cad victimă creştinii sirieni.

În fine, în condiţii de o extremă precaritate şi instabilitate se văd nevoiţi să trăiască şi creştinii din ţări africane precum Nigeria. Intimidată, populaţia creştină din această ţară se află în anumite zone la cheremul grupării teroriste Boko Haram. Această organizaţie islamistă a transformat parte din Nigeria în scena unor cumplite atacuri cu bombe şi arme de foc şi a unor măceluri de o cruzime inimaginabilă.