Creaţionism vs darwinism

În esenţa lor, mesajele bisericilor creştine sînt cunoscute. Intenţia Guvernului liberal de a elimina religia din licee a provocat o spontană reacţie de solidarizare. Biserica Ortodoxă a lansat apelul “Nu vrem liceu fără Dumnezeu” , iar Biserica Catolică s-a raliat acestui mesaj. Este adevărat că alte culte din România cu un număr mic de credincioşi nu au posibilitatea practică să tipărească manuale şi să organizeze clase distincte şi, de aceea, ele s-ar putea simţi ameninţate cu asimilarea. Aceste fenomene sînt frecvente în ţările Europei occidentale, acolo unde creştinii ortodocşi îşi dau copiii la clase catolice sau reformate. Cu toate acestea, am remarcat în ultimii ani în România că reprezentanţii cultelor au înţeles că principalul lor adversar nu este un alt cult sau o altă biserică, ci, în primul rînd, mentalitatea seculară.

Este simptomatic că Biserica Ortodoxă a simţit nevoia să vină în întîmpinarea cultului musulman, atunci cînd a aprobat penalizarea insultei adresate unui simbol religios şi cînd a criticat traducerea în româneşte a “Versetelor satanice”ale lui Salman Rushdie. Dacă în lumea Europei catolice şi reformate, Islamul e privit cu maximă circumspecţie, în România aceste tensiuni sînt abia întrezărite şi sînt puţin inteligibile. De aceea nu este greşit să spunem că asistăm la o alianţă strategică a cultelor creştine şi necreştine, care militează solidar pentru conservarea învăţămîntului religios şi pentru trasmiterea marilor tradiţii spirituale.

Conferinţa cultelor pe tema şcolilor se produce într-un moment sensibil, marcat de suprinzătoarea reînviere a disputei dintre creaţionism şi darwinism. Au apărut în ultimul timp mai multe studii şi articole care arată cu date statistice că majoritatea elevilor sînt înclinaţi să creadă că omul a fost făcut de Dumnezeu, ceea ce, în opinia acestor autori, este un veritabil scandal şi o probă de înapoiere socială. Mai multe ONG au căutat la rîndul lor să demonstreze că educaţia religioasă autorizează violenţa împotriva copiilor şi corupe esenţa moralei, prezentînd-o ca pe un comerţ cu divinitatea.

Biserica ortodoxă a replicat, argumentat că educaţia religioasă în şcoală “nu urmăreşte îndoctrinarea forţată a tinerilor, ci ofera alternative reale, pentru combaterea relativismului si laxismului contemporan, pentru asanarea morala si spirituala a societatii”. Totodată în multe biserici ortodoxe, preoţii au adoptat mijloacele predilecte ale activiştilor civici, iniţiind liste de semnături pentru menţinerea învăţămîntului religios în licee.

Nu este întîmplător că reprezentanţii Bisericii seamănă astăzi mai mult cu nişte militanţi civici decît cu exponenţi ai Autorităţii. Ecuaţia istorică a fost inversată. Dacă “Declaraţia drepturilor omului” pe care o invocă formal şi astăzi agenţii gîndirii seculare, a apărut şi ca formă de emancipare faţă de autoritatea Bisericii, ca instituţionalizare a gîndirii libere, astăzi aceleaşi “Drepturi” sînt invocate cu scop mascat represiv. Militanţii pentru laicitate manifestă adesea o intoleranţă cu semn schimbat. Dacă odinioară oamenii de ştiinţă de la Galilei la Darwin erau încorsetaţi de dogma creştină, astăzi oamenii care se întorc la sursele tradiţiei se simt realmente ameninţati de militantismul intolerant al gîndirii seculare. Disputa aceasta este vie şi ea va antrena energii tot mai largi ale societăţii.