Credinţă şi tăcere

Acum zece ani cuplul iranian Nikokuar s-a convertit la creştinism. "Am crescut într-o familie de musulmani. Părinţii mei erau credincioşi, mergeau la moschee, ţineau post. Noi, copiii, am avut automat aceeaşi religie, nu a fost decizia noastră", spune Babak Nikoukar.

În copilărie i se părea că islam-ul e religia potrivită. Babak a studiat ingineria la Teheran şi a luat parte la mişcările de protest organizate de studenţi împotriva regimului aflat la putere. După ce a fost arestat din motive politice, a reuşit să se refugieze, în anul 2000, în Germania. Cunoaşterea îndeaproape a religiei creştine l-a determinat să se convertească:

"Islamul este inuman. Oamenii sunt siliţi să se roage la Allah şi nu au libertate, indiferent că este vorba despre fete sau băieţi, la şcoală sau la universitate - nu contează. În Iran eram obligat să ţin post. Dacă nu posteşti şi eşti prins, primeşti o pedeapsă aspră. În Germania nu există asemenea lucruri. M-am tot gândit care religie e mai bună ca islam-ul. Am un prieten creştin care mi-a împărtăşit multe despre Biserica Evanghelică. M-am dus de mai multe ori la slujbă"

, povesteşte Babak.

La un an după sosirea în Germania, Babak şi soţia lui s-au botezat la Biserica Evanghelică. Cei doi copii au cuplului sunt crescuţi conform preceptelor protestante.â

Omul e cel mai important

Şi Nur Gabbari, kurd originar din Irak, se numără printre puţinii musulmani care au recunoscut public că şi-au abandonat credinţa. În copilărie se întreba deseori dacă Dumnezeu într-adevăr există sau e numai o invenţie. În tinereţe a decis să nu mai creadă în nimic. Treizeci de ani mai târziu spune că este tot ateu.

În anii ´80-´90 Gabbari a luat parte la protestele împotriva regimului şi a fost înteminţat de trei ori la Bagdad, ca membru al mişcării de opoziţie. "După părerea mea, religia e o otravă. Sunt pentru separarea statului de Biserică. Religia poate avea o influenţă negativă. Nu numai femeile şi copiii suferă, ci întreaga societate. Mai ales copiii au un orizont limitat, se contopesc cu religia. Religia îngrădeşte libertatea", spune Gabbari.

În 1995, Gabbari s-a stabilit, ca refugiat, în Germania. Deşi are cetăţenia germană, bărbatul consideră că nu ar avea nici naţionalitate, nici confesiune religioasă:

"Sunt om, iar acesta este crezul meu: omul este cel mai bun capital. Omul e cel mai important, indiferent de culoarea pielii sau de naţionalitate. Pentru mine contează cum se poartă cu semenii lui."

Cu frica-n sân

În 2007, când a fost înfiinţat Consiliul Central al foştilor musulmani din Germania, Babak Nikoukar a devenit, fără ezitare, membru al organizaţiei.

Puţini recunosc faptul că au renunţat la credinţa islamică. Majoritatea păstrează tăcerea. Cei mai mulţi se tem din pricina poruncii profetului ca orice apostat să fie ucis, afirmă fondatoarea Consiliului Central al musulmanilor convertiţi, Mina Ahadi:

"De aceea nu putem publica lista, dar vă pot spune că organizaţia noastră are câteva sute de membri. Unii sunt foşti credincioşi musulmani, alţii sunt germani care colaborează cu noi. Mulţi membri sunt iranieni, pentru că şi eu provin din Iran, dar sunt şi oameni din Irak, Turcia şi statele arabe."

Organizaţia doamnei Ahadi şi-a atras simpatizanţi din multe ţări europene. Consilii după modelul celui din Germania au fost înfiinţate şi în Marea Britanie, în ţările scandinave şi Austria.

Autori: Nadja Baeva, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu