Crescânda izolare a regimului sirian

La cel puţin şapte victime omeneşti cifrau marţi agenţiile de presă occidentale bilanţul represiunii siriene, o tentativă a regimului Assad de a-i dispersa pe protestatarii sirieni adunaţi în diverse zone ale ţării.

Ca de obicei, armata a deschis focul asupra civililor. Au fost ucişi oameni la Homs, în centrul ţării, în suburbiile capitalei Damasc, precum şi în provincia Daraa, din sudul ţării. Din localitatea al Harra se anunţă uciderea de către securiştii sirieni a unui copil de 13 ani. Peste 2.200 de protestatari au fost asasinaţi cu sânge rece de regimul de la Damasc în protestele pro-democratice izbucnite în Siria în martie curent.

Acţiunile represive nu i-au împiedicat pe mulţi care doresc cu orice preţ să scape de tiranicul regim de la Damasc să profite de întunericul nopţii şi de sărbătoarea de Eid al Fitr, de la finele lunii sfinte, Ramadan, spre a ieşi în stradă în mijlocul maselor de credincioşi şi a-şi reitera opoziţia faţă de regimul Assad.

Tot mai mulţi sirieni cer debarcarea preşedintelui, judecarea şi executarea lui. Şi tot mai mulţi solicită ajutor internaţional. Pe o pancartă se putea citi marţi: „suntem ucişi zi de zi”, - o aluzie la intervenţia umanitară a NATO menită, potrivit mandatului ONU, să protejeze populaţia civilă a Libiei de represaliile tiranicului colonelul - intervenţie, soldată cu debarcarea regimului Gaddafi.

Dar, spre deosebire de Gaddafi, regimul sirian, deşi din ce în ce mai izolat, se bucură încă de susţinători influenţi, atât interni cât şi externi. La ONU, dictatura siriană dispune de sprijinul Rusiei lui Putin şi al Chinei comuniste. Iar de la Teheran, fundamentaliştii islamici şiiţi din Iran nu precupeţesc nici un efort spre a da o mână de ajutor tiraniei alawite instalate la cârma Siriei.

Pe plan intern, ca şi pe eşichierul diplomatic, sângerosul regim al lui lui Bashar el Assad profită din plin, în ciuda nenumăratelor sale crime, de pe urma laşităţii liderilor unei părţi a comunităţii creştine din Siria. Aceştia invocă prezumtiva „stabilitate” şi „protecţie” acordată minorităţilor, pe care ar garanta-o, chipurile, prezenţa la putere a reprezentanţilor grupului minoritar alawit, în frunte cu familia Assad.

Concomitent, regimul recoltează pe moment beneficiile cenzurii şi măsurilor represive adoptate întru combaterea difuzării de ştiri verificabile şi opririi fluxului informaţiilor furnizate de corespondenţii de presă străini, expulzaţi de autorităţi.

De mai puţină înţelegere a început, în fine, într-un târziu, să aibă parte dictatura siriană în Europa apuseană. La   Bruxelles, şefa diplomaţiei europene Ashton şi-a exprimat, prin purtătorul ei de cuvânt, „profunda îngrijorare” în legătură cu actele de violenţă „comise de regimul sirian împotriva demonstranţilor paşnici, a apărătorilor drepturilor omului şi a propriului popor”. 

Sub presiunea Europei şi a SUA, iar mai nou şi a Turciei islamiste, chiar şi Liga Arabă, o organizaţie care a găsit cu cale să tacă mâlc până acum în faţa crimelor în masă săvârşite de Assad, a început zilele trecute să critice executivul sirian.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu