Crimeea: invazia continuă

„Războiul nervilor în Crimeea”, titrează marţi şi Neue Zürcher Zeitung, care se opreşte asupra mobilizării armate ucrainene şi a ameninţării americane cu sancţiuni.

Durează uneori mult, dar analiştii occidentali sfârşesc de obicei prin a desţeleni hăţişul de informaţii neimportante, spre a pătrunde către zona care adăposteşte esenţa unui conflict.

Nu face defel excepţie cel ruso-ucrainean, care a devenit demult un litigiu global, cel mai dur contencios est-vest de multe, poate chiar de foarte mult decenii. Un ilustrativ exemplu ne oferă editorialiştii şi comentatorii ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ei scoteau luni în evidenţă iluziile occidentale şi erorile funeste ale Apusului, de pildă cu privire la cronic subestimatul profil „autocratic” al unui Vladimir Putin, creditat multă vreme, în vest, ca frecventabil şi capabil de „raporturi constructive”.

Cotidianul conservator din Frankfurt regretă aceste erori de apreciere, comise inclusiv de fostul preşedinte american George W. Bush. Cotidianul admite că menţinerea intactă a canalalelor de comunicare cu Moscova (poziţie susţinută de Germania) ar putea fi utilă. Dar „numai dacă dispar iluziile despre domnitorul de la Kremlin” şi despre ultranaţionalismul politicii sale de mare putere”.

Acelaşi ziar se arată îngrijorat de clivajul apărut între Washington şi Berlin pe tema atitudinii optime de adoptat faţă de Putin şi a tentaţiei împăciuitorismului, căreia i s-ar putea ceda în Germania. „Limitele împăciuitorismului” se intitulează un articol pe această temă.

În plus, Frankfurter Allgmeine Zeitung se ocupă marţi, in extenso, şi de latura moldo-românească a problemei ruso-ucrainene. O abordează sub titlul interogativ „Următorul conflict?" chiar expertul pe probleme româneşti al ziarului conservator din Frankfurt, Karl-Peter Schwarz.

„Republica Moldova aminteşte, pe fundalul crizei ucrainene, de Transnistria”, se subintitulează articolul său, care începe prin a evoca declaraţia premierului Leancă, de la Vilnius. În noiembrie trecut, pe când Viktor Ianukovici mai era preşedinte la Kiev, şeful guvernului de la Chişinău declarase că Republica Moldova nu vrea să fie „un ostatec al Ucrainei”. Tot atunci, Republica Moldova a parafat acordul de asociere cu Uniunea Europeană, în timp ce, sub presiunea Moscovei, Ianukovici a refuzat acest demers şi a reorientat subit ţara spre Rusia, demarând un proces care a declanşat proteste ce au dus la debarcarea lui şi la intervenţia Rusiei în Crimeea.

Pornind de aici, ziaristul german aminteşte de războiul civil moldo-transnistrean de la începutul anilor 90, izbucnit după disoluţia Uniunii Sovietice, şi de secesiunea provinciei transnistrene susţinute de ruşi.

Autorul face o incursiune în trecutul otoman şi ţarist al Basarabiei „locuite de moldoveni, vorbitori ai limbii române” şi evocă urmările nefaste ale pactului Hitler-Stalin din 1939, inclusiv anexarea provinciilor româneşti de către sovietici .

Recapitulând consecinţele războiul frarticid în regiune, soldat cu mii de victime, care s-a prelungit printr-un conflict îngheţat, analistul german relevă că „de-atunci încoace, în regiune nu domneşte nici pacea, nici războiul”. La fel ca în alte regiuni post-sovietice, precum Abhazia şi Osetia de Sud, provincii separatiste ale Georgiei, implicate în conflicte îngheţate comparabile.

Potrivit corespondentului de la Viena al ziarului din Frankfurt, oficialităţile de la Chişinău sperau să rezolve pas cu pas problema transnistreană prin apropierea de Uniunea Europeană. Or, „destabilizarea Ucrainei şi intervenţia rusească în Crimeea pun în pericol aceste eforturi”. Iar „mini-statul totalitar care e Transnistria”, un soi de „caricatură de Uniune Sovietică dotată cu propriul ei KGB”, ce n-ar supravieţui fără ajutor rusesc, există în continuare în pofida obligaţiilor asumate de Moscova în 1999 în cadrul OSCE de a-şi retrage cei 1.500 de militari din regiune.

Ba, „în reacţie la apropierea Chişinăului de Uniunea Europeană şi la planurile de staţionare a scutului american anti-rachetă la Deveşelu”, angajamentul rusesc în zonă chiar s-a întărit, mai relevă articolul lui Karl-Peter Schwarz. Care deplânge însă şi inadecvarea la standarde şi orientări occidentale a unor pături importante ale populaţiei basarabene. Astfel, adepţii Partidului Comuniştilor şi adversarii lor sunt, numeric, aproape la fel de puternici. Iar un segment substanţial al cetăţenilor din Republica Moldova manifestă atitudini antieuropene sau eurosceptice, 38 la sută din populaţie dorind asocierea la Uniunea Eurasiatică a lui Putin, faţă de 42 la sută, care preferă integrarea în Comunitatea Europeană.

La capitolul sprijin pentru Putin autorul mai aminteşte de ilegalul referendum găgăuz, în cadrul căruia 98 la sută din cetăţenii minirepublicii autonome s-au pronunţat în favoarea aderării la Uniunea Vamala euro-asiatică preconizată de liderul de la Kremlin.

În fine, ziaristul german menţionează declaraţiile preşedintelui Băsescu, în opinia căruia Rusia a „comis o agresiune” iar „Putin ar face bine să nu joace jocuri în Republica Moldova". În final, articolul său mai scoate în evidenţă şi concluziile CSAT, care nu crede că România, „ce se consideră putere protectoare a Republicii Moldova”, s-ar afla în pericol acut.