Critica egoismului pur

Pe piaţa de carte (piaţa fiind în varianta ei financiară, una din instanţele supreme, de ale cărei toane şi capricii tremură pînă şi cancelariile occidentale) şi-au făcut apariţia cîteva scrieri incitante, subversive chiar.

Incitante, fiindcă deşi semnate de autori conservatori pun sub semnul întrebării valorile unui capitalism dezlănţuit, creşterea nelimitată a economiei, stimularea consumului în aşa fel încît diferenţa dintre pofte şi nevoi riscă să dispară. Subversive fiindcă, deşi nu-şi propun acest obiectiv, deşi sunt adesea formulate de pe poziţiile dreptei, ele pot trăda, sub o lupă ideologizantă, viraje involuntare spre teritoriile „stîngii”.

„Ego. Jocul vieţii” se intitulează ultima carte a lui Frank Schirrmacher, unul din editorii prestigiosului cotidian FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. Despre autorul unor scrieri care au dezlănţuit controverse, cum s-a întîmplat în cazul volumului intitulat „Complotul matusalemic”, se afirmă că este un maestru al lansării în arena dezbaterilor a unor teze fierbinţi. Ultima sa carte confirmă pe deplin impresia.

Scrierea, care de la apariţie se situează în capul listei de best seller, este un rechizitoriu făcut de pe poziţiile unui liberalism conservator, turbocapitalismului, hipertehnologizat şi informatizat. Schirrmacher deplînge hegemonia economismului, răspîndirea galopantă a speciei homo economicus. Autorul, de altfel un admirabil erudit, pare a omite că această specie este de fapt invenţia secolului al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Teza cea mai dezbătută, lansată de cartea lui Schirrmacher este însă următoarea: în stadiul actual al capitalismului ar pulsa logica războiului rece, rezumabilă în cazul dat la formula: profitul meu este paguba ta.

După prăbuşirea Cortinei de Fier, fizicienii şi programatorii care au lucrat în domeniul militar în Statele Unite, au fost cooptaţi şi reprofilaţi de institutele financiare, de bănci şi burse. Ei au elaborat coduri, programe, algortimi care în miimi şi milionimi de secundă iau decizii extrem de riscante dar şi extrem de profitabile pe pieţele financiare. Aşa numitul „capitalism de casinou”, funcţionează pe principiul pariurilor. Intr-un eseu publicat în revista DER SPIEGEL, Frank Schirrmacher rezumă tezele cărţii sale. Demnă de reţinut rămîne una din concluziile eseului: unul din cele mai grave semnale de alarmă ale crizei actuale este că în epoca noului raţionalism nu există răspunsuri raţionale.

Actanţii politici au căzut în cursă. Limbajul şi comportamentul lor trădează această „captivitate” în chingile crizei. Fac orice spre a nu spune lucrurilor pe nume, recurg la eufemisme, la formule de rutină atunci cînd panica domneşte. Caută soluţii, se învîrt în cerc, afirmă că nu există alternativă, recurg la raţionamente de tipul ”dacă eşuează moneda euro, eşuează proiectul Europa”. Dar criza prin care trecem nu este doar una financiară, ci o criză de încredere. Convingerea autorului este că traversăm o epocă în care îşi croieşte drum o concepţie potrivit căreia egoistul este individul ideal fiindcă acţiunile sale sunt previzibile. Noul ego-model, elaborat mai întîi în retortele ideologice ale războiului rece, ar fi devenit în viziunea lui Schirrmacher, adversarul de temut al societăţii civile. Autorul dezvăluie şi modul în care ideea unei democraţii conforme pieţii modifică pînă şi laturile cele mai intime ale existenţei individuale.