Criză la Muzeul Ţăranului Român

Miza acestei dispute este moştenirea lăsată de Horia Bernea. Muzeul pe care l-a creat şi care a depăşit cadrele unui banal muzeu de etnografie, a fost o vreme păstrat cu grijă şi cu respect, dar la un moment dat conducerea muzeului a iniţiat cîteva schimbări care au primit interpretări radical diferite. Cei care l-au cunoscut pe Horia Bernea şi care i-au înţeles mesajul au vazut în aceste acţiuni nu dinamismul firesc al unui muzeu, după cum a pretins administraţia, ci o lipsă de respect şi o tentativă brutală de distrugere. La începutul lunii august conducerea muzeului a desfiinţat două expoziţii pe care le-a creat colaboratoarea lui Horia Bernea, Irina Nicolau, cu girul maestrului. Desfiinţarea celor două săli a fost privită ca un semnal de alarmă, care prevesteşte o distrugere ulterioară a întregului edificiu.

Cea mai proeminentă voce care a protestat public a fost a lui Andrei Pleşu. Într-un articol publicat în revista Dilema veche, Andrei Pleşu a refăcut istoria cultural politică care a permis înfiiţarea muzeului şi a povestit apoi felul în care Dinu Giurăscu a ajuns director dupa moartea lui Horia Bernea. Andrei Pleşu, al cărui ministeriat la Cultură a contribuit la crearea muzeului, îşi face astăzi amare reproşuri că l-a propus el însuşi ca succesor al artistului pe istoricul Dinu Giurăscu. Acesta s-a dovedit în opinia lui incapabil să administreze cu respect şi cuminţenie moştenirea lui Bernea.

Miza acestei dispute nu este uşor de înţeles pentru că este vorba de diferenţa subtilă, deşi spectaculoasă din punct de vedere vizual, dintre un muzeu etnografic banal şi MuzeulŢăranului Român. Bernea a încercat să reconstruiască cu ajutorul obiectelor o întreagă lume rurală românească, punîndu-i în valoare caracterul organic şi dimensiunea spirituală. Muzeul Ţăranului este un document, dar şi o operă de artă şi în virtutea acestui fapt nu poate fi schimbat nimic, aşa cum nu poate fi schimbată trăsătura de pensulă în cazul unui tablou.

O parte dintre angajaţii MŢR au semnat un protest public împotriva iniţiativelor administraţiei, manifestîndu-şi sprijinul pentru conservarea moştenirii lui Bernea. Dar protesul lor are şi alte motivatii, legate în cea mai mare măsură de viaţa de zi cu zi. În realitate Muzeul Ţăranului a alunecat în ultimii ani, fără să vrea şi fără proteste pe panta unui etnografism minor, dar şi mai grav pe panta unei atitudini estetic contestabile. De pildă tîrgurile tot mai numeroase de artă populară, găzduite în sălile şi în curtea Muzeului răspîndesc pe lîngă obiecte demne de atenţie o întreagă industrie de suveniruri turistice. Artefactul este falsificat de noii meşteşugari oportunişti care produc obiecte cu intenţie pur decorativă. În locul obiectului autentic, găseşti acolo o imitaţie, multiplicată la infinit. Lipsa banilor şi a unei mai severe cenzuri estetice a făcut ca Muzeul Ţăranului să dea semne că nu mai ştie bine de unde a plecat.

Probabil că actuala criză din cadrul muzeului este un simptom tîrziu al unei decăderi treptate.