Criza administraţiei din România

Înaintea plecării sale din România, ambasadorul Michael Guest a făcut o evaluare a stării de lucruri de aici şi inclusiv a relaţiei cu Statele Unite. El a reluat pe scurt toate criticile sale anterioare: "Cred că am spus destul de clar, a repetat ambasadorul, că problema corupţiei nu este doar una internă. Afectează şi interesele SUA şi limitează relaţiile pe care vrem să le construim cu România".

Ministrul de externe Mircea Geoană nu a avut nici o reacţie, cel puţin pînă în prezent. Diplomaţia românească a preferat să ignore întîmplarea făcînd astăzi precizări privind nişte articole apărute în presa bulgară.

Primul ministru nu a făcut nici el declaraţii, dar tăcerea sa nu poate fi interpretată ţinînd seama de circumstanţele politice interne. Aflat într-un moment critic al carierei sale politice personale, Adrian Năstase nu se poate concentra asupra problemelor politice majore.

Dar nici preşedintele Iliescu, mai relaxat şi mai lucid, nu a făcut comentarii. El va fi fost totuşi surprins de severitatea declaraţiilor, mai ales că recent el a conferit ambasadorului Guest o decoraţie. Tăcerea oficialităţilor de la Bucureşti este semnul unui impas. Nici unul dintre înalţii responsabili ai statului nu poate, la drept vorbind, să reacţioneze întrucît, mai mult sau mai puţin direct, sînt cu toţii vizaţi de afirmaţiile lui Michael Guest.

"Sincer vorbind, a spus ambasadorul, a fost o vreme cînd credeam că România este foarte aproape de schimbarea adevărată, atunci cînd a adoptat legea conflictelor de interese, a cerut înalţilor demnitari să îşi facă publice averile şi a creat PNA. Speranţa s-a stins prea repede, a spus însă ambasadorul. Ceea ce n-am văzut este conducerea morală şi angajamentul asumat în mod clar - de către Guvern, partidele politice şi cetăţeni - care sînt absolut necesare dacă România doreşte, într-adevăr, să progreseze".

Guvernul şi partidele sînt aşadar primele vizate. Guvernul României este în opinia lui Michael Guest primul răspunzător de faptul că SUA îşi limitează relaţiile cu România. Desigur Washingtonul este încîntat de parteneriatul politic şi militar în Orientul Mijlociu, dar totuşi are reţineri în a dezvolta cu România relaţii mai strînse. Cine are de pierdut din aceste reţineri este uşor de înţeles. Şi este iarăşi uşor de înţeles de ce un diplomat atît de apropiat de Washington ca Mircea Geoană preferă acum să tacă.

Din toate acestea se poate vedea cu uşurinţă că adevărata criză care se manifestă în România nu este atît criza unui partid, cît o criză de credibilitate a întregii administraţii. Guvernul se află într-un impas moral, de vreme ce nu a reuşit să convingă că are bune intenţii în combaterea corupţiei, dar se află şi într-un impas tehnic, de vreme ce nu mai este capabil să reacţioneze la stimuli.