Criza din PSD și tema maghiară

Criza diplomatică cu Ungaria pare să fie consecința directă a crizei din PSD. Prim-ministrul Tudose interpretează o partitură complicată care se străduiește să împace imaginea sa de pesedist get-beget cu anumite obiective ale președintelui Iohannis. De altfel, criza din cadrul guvernului a reizbucnit din clipa în care cele două roluri au devenit tot mai greu de împăcat. Faptul că PSD nu deține întreaga putere se dezvăluie prin chiar această ambiguitate a premierului care dă impresia că e preocupat să găsească o poziție de mijloc, iar atunci când nu poate, cum ar fi cazul legilor justiției, se dezice pur și simplu de ele, oricât ar părea de absurd.

Dar se pare că prim-ministrul Mihai Tudose, fie din cauză că nu mai poate susține ambiguitatea, fie pentru că nutrește ambiții mai mari, încearcă să obțină mai multă putere prin restructurarea guvernului. De fapt nu mai are încotro. Din clipa în care militanții PSD au început să-i pună la îndoială loialitatea, el fie demisionează, fie preia întreaga putere. Nu a scăpat nimănui că disputa cu titulara de la Interne, Carmen Dan, nu este decât expresia acestei lupte.

Reacția lui Liviu Dragnea nu se lasă ghicită ușor, dar putem presupune că prima sa tentație a fost retragerea sprijinului politic și reeditarea episodului Grindeanu. Nu ar fi însă deloc ușor, cu atât mai mult cu cât Mihai Tudose s-a străduit să obțină susținerea opiniei publice. Mihai Tudose a devenit popular grație stilului său mucalit care inspiră simpatii spontane. Cineva a realizat recent o colecție a declarațiilor sale, care se vădesc de multe ori triviale și de un umor îndoielnic, dar ele ”trec” totuși către public, căci oamenii văd în acest stil expresia sincerității. Oricât ar părea de grosolan pentru unii, Tudose pare pentru destui alții ”un om dintr-o bucată”.

Și am ajuns la subiectul ungurilor. Declarația despre autonomia secuilor, despre steag și ce ar urma după arborarea lui nu pare deloc o ”gafă”. Chiar dacă nu a premeditat-o integral în formă și dacă va fi cedat pe loc tentației unui calambur (”dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag”), el intenționa cu siguranță să dea o replică ”tare”, categorică, de natură să suscite aplauze în mediile populare. Ceea ce a și reușit. Cine își imaginează că Mihai Tudose își va cere scuze, se înșală, căci el și-a atins de fapt scopul. Dacă Liviu Dragnea întreține raporturi bune cu UDMR și dacă grație intervenției sale a fost depășit și un mai vechi impas din relația cu Budapesta (liceul catolic de la Târgu Mureș), Mihai Tudose nu putea rata ocazia de a părea mai ”pesedist” și mai patriot decât liderul PSD.

Faptul că rivalitățile din politica românească se rezolvă adesea prin atacuri la adresa ungurilor e ceva tradițional. Atunci când CDR a guvernat alături de maghiari, PSD și ceilalți din anturaj se dezlănțuiseră împotriva ungurilor, dar, surprinzător pentru cine nu ghicise logica intimă a politicii românești, PD și PNL au împrumutat vechea retorică naționalistă a PSD îndată ce acesta a revenit la guvernare și a refăcut colaborarea cu UDMR. Acum schema se repetă în sânul PSD, poate din simplul motiv că PSD se confundă astăzi cu scena mai mare a luptei pentru putere în România.

Mihai Tudose putea respinge revendicarea autonomistă a maghiarilor într-o mie de feluri, dar el a ales se pare cu tot dinadinsul o exprimare mai ”din topor”. Atacându-i pe ungurii din România și provocând o încordare diplomatică cu Budapesta, premierul Tudose îl punea pe Liviu Dragnea într-o mare dificultate, căci acesta nu putea reacționa frontal. Pare cert de aceea că Mihai Tudose nu va reveni asupra replicii sale, oricât de nepotrivită va fi fost ea, deoarece a fost o replică câștigătoare. Poporul a exultat că ungurii ”au fost puși la punct”, că șeful Guvernului ”nu stă cu capul plecat”,  iar liderul PSD, Liviu Dragnea, cel care era vizat, a tăcut.

Probabil că nu e inutil să spunem că partida Tudose obține o victorie (prețul ei va fi cunoscut mai târziu) și în planul relațiilor europene, căci criza cu Ungaria convine de minune președintelui Iohannis care a declarat fără echivoc că se disociază de suveranismul Grupului de la Vișegrad și s-a străduit să împiedice orice apropiere a României de cercul disidenților. E chiar comic să-i auzi pe unii oficiali români rostind cuvântul ”iliberal” printr-o coborâre a vocii, cu un soi de teamă superstițioasă. Cu atât mai comic cu cât societatea românească în ansamblul ei e departe de liberalismul pe care jură oficialii de la Bruxelles.

În sfârșit, liderul UDMR Kelemen Hunor a cerut demisia lui Tudose. Un motiv în plus de satisfacție pentru premier căci din clipa aceasta ”rezistența” sa va fi pusă aluziv sub semnul protejării ”românismului”. E facil, dar a funcționat destul de bine timp de aproape 30 de ani.

Horațiu Pepine