Criza economică şi criza statului

De la începutul anului şi pînă acum, membrii Cabinetului au promis periodic că, la proxima rectificare bugetară, salariile vor creşte. Ei şi-au luat precauţia de a condiţiona creşterile de situaţia economică, dar nu e mai puţin adevărat că au creat speranţe. Aşa cum unii rostogolesc datoriile, Guvernul a tot rostogolit speranţele. E un stil de guvernare, care trădează însă o mare slăbiciune.

Cauza acestei situaţii se află în evoluţia politică de la sfîrşitul anului trecut. Atunci PSD şi PD-L au făcut promisiuni imprudente privind majorarea salariilor şi pensiilor.

Dar din clipa în care s-a văzut că promisiunile nu pot fi respectate (unii ştiau acest lucru de la bun început, dar au continuat cu cinism să promită), membrii coaliţiei guvernamentale şi-au pierdut credibilitatea în faţa sindicatelor, care au preluat practic controlul jocului. Din acel moment orice decizie a trecut prin filtrul liderilor de sindicat.

E o dezechilibrare a raporturilor de forţe în beneficiul sindicatelor, care, invocînd necesitatea dialogului social, sînt mereu tentate să abuzeze.

Excesul puterii executive

De fapt societatea românească a cunoscut din 1990 încoace o serie întreagă de situaţii abuzive. În perioada 1990-1996 am asistat la un abuz evident al puterii executive. Preşedintele, (Ion Iliescu), guvernul, serviciile secrete exercitau puterea în dispreţul legii şi al drepturilor omului.

Mineriadele au fost ele însele o formă de disimulare a excesului puterii executive, care, de teama reacţiilor occidentale nu îşi putea asuma prin reprezentanţii săi vizibili reprimarea brutală a opozanţilor.

Acestea au fost formele tari ale abuzului de putere, dar ca forme slabe putem aminti guvernarea netransparentă prin ordonanţe de urgenţă.

Excesul puterii legislative

Ulterior situaţia s-a echilibrat, dar, în mod surprinzător, am asistat între 2006 şi 2008 la un exces cu totul diferit, care poate fi atribuit de data aceasta Parlamentului.

Fără motivaţii întemeiate constituţional, Parlamentul l-a suspendat din funcţie pe Preşedinte, iar ulterior a adoptat legi în ciuda opoziţiei Guvernului, aşa cum s-a întîmplat cu legea de majorare a salariilor profesorilor. Toate acestea au fost excese ale puterii legiuitoare în detrimentul celei executive.

Excesul puterii judecătoreşti

Dar slăbiciunea vădită a guvernelor din ultimii ani a încurajat şi alte excese. Aşa cum s-a remarcat, am asistat la un soi de juristocraţie, caracterizată prin excesul puterii judecătoreşti.

Faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ajuns să creeze norme privind salariile în domeniul judiciar a fost la un moment dat (la sesizarea preşedintelui Traian Băsescu) sancţionat de Curtea Constituţională. Practic judecătorii au ignorat complet guvernul, stabilindu-şi singuri salariile în instanţele de judecată. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a vorbit la rîndul său, în acest context, de un exces al puterii judecătoreşti.

Bilanţul nu ar fi complet dacă nu am aminti şi excesele mult mai bine cunoscute ale celei de-a patra puteri în stat, presa, care abuzează adesea de libertatea de exprimare, aşa cum se poate remarca la destule posturi de televiziune.

În concluzie, din 1990 încoace în loc să asistăm la un echilibru al puterilor în stat şi la un control al lor reciproc, am asistat la dezechilibre dramatice şi la abuzuri succesive.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz