Criza financiară globală, o şansă pentru cei săraci

Cum este posibil ca ţările puternic industrializate să aloce sume colosale pentru susţinerea sistemului bancar, uitând în schimb de ajutoarele promise ţărilor aflate în nevoie?

O întrebare exprimată nu o dată de reprezentanţii ţărilor afectate de foamete, cel mai recent la conferinţa Fondului Monetar Internaţional şi cea a Băncii Mondiale. Analizată din unghiul din ce în ce mai larg al celor peste 1 miliard de oameni afectaţi de foamete la nivel global, interogarea sus-menţionată este perfect validă.

Pe de altă parte, conjunctura precară şi deloc promiţătoare în care se găseşte economia mondială, ar putea reanima speranţa unei ameliorări reale a situaţiei de pe termen lung. Aproape toate proiectele de infrastructura demarate pe continentul negru sunt susţinute de Banca Mondială. Instituţie care a anunţat recent că va dubla nivelul actual de creditare al proiectelor.

Oricât ar părea de cinic, în pofida creşterii cu 33% a numărului ţărilor afectate de foamete, actuala criză financiară mondială poate fi o şansă reală pentru ţările sărace. Preţurile ar înceta să crească nestăvilit, moderându-se. Acest lucru ar servi drept instrument util în combaterea sărăciei acolo unde aceasta este foarte prezentă: anume în mediul rural.

Fermierii care astăzi înregistrează excedente de producţie, ar putea comercializa ce le rămâne în plus la preţuri pertinente, reinvestind câştigul. Aceştia ar vinde nu în ţările bogate, aşa cum se întâmplă în prezent, ci chiar la ei acasă.

Una din repercusiunile imediate ale aceste noi abordări ar putea fi inclusiv stabilizarea preţului petrolului la un nivel suportabil, făcând ceva mai suportabile costurile pentru transport.

A doua mare şansă pentru continentul african ar putea fi renaşterea sectorului agrar – lucru care decenii la rând a fost ignorat de ţările bogate. Consecinţa acestui dezinteres se exprimă în cifre. În Africa numai 14% din suprafaţa agricolă este exploatată, respectiv 10% în Zambia. Productivitatea continentului negru este cu aproape un sfert mai slabă decât cea a Chinei.

Motive suficiente aşadar pentru a se încerca dezbărarea de iluzia perdantă a salvării celor săraci de către ţările industrializate.

Este poate mai limpede ca niciodată că sudul trebuie să fie în stare a se salva singur. E drept însă că acest lucru depinde de reformarea politicii agrare comune a Uniunii Europene, precum şi de o mai puţin agresivă politică americană a liberului schimb de mărfuri.