1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Criza ucraineană: Merkel face din nou apel la Putin

dpa, afp, rtr/os7 august 2014

Angela Merkel încearcă în continuare să convingă Rusia să facă presiuni asupra rebelilor pro-ruși din estul Ucrainei. Pe de altă parte, Kremlinul exercită presiuni asupra vestului prin interzicerea unor importuri.

https://p.dw.com/p/1CqaW
Merkel și Putin în Brazilia, înaintea finalei Cupei Mondiale
Merkel și Putin în Brazilia, înaintea finalei Cupei MondialeImagine: picture-alliance/dpa

După o pauză lungă, cancelarul german a vorbit din nou prin telefon cu președintele Rusiei, Vladimir Putin despre criza ucraineană. Potrivit purtătorului de cuvânt al doamnei Merkel, aceasta ar fi apelat din nou la Putin să facă presiuni sporite asupra rebelilor pro-ruși din Ucraina. în vederea încetării conflictului din țara respectivă.

Solicitarea unui armistițiu

Conducerea de la Moscova ar trebui să-i convingă pe rebeli să accepte un acord de încetare a focului, ar fi insistat Angela Merkel. Cancelara și-a exprimat și îngrijorările legate de ajutorul logistic pe care rebelii îl primesc din Rusia.

UE și SUA acuză Moscova că nu întreprinde nimic pentru detensionarea situației din Ucraina. Din această cauză, occidentul a înăsprit săptămâna trecută sancțiunile impuse Rusiei. Noile măsuri afectează sectoarele financiar, energetic și militar al Federației Ruse.

Rusia a răspuns acestor măsuri cu interzicerea pe timp de un an a importurilor a numeroase produse agricole din țări care aplică sancțiunile decise de cancelariile occidentale. Potrivit lui Putin, guvernul rus va prezenta o listă extinsă cu toate produsele care nu vor mai fi importate de Rusia. Agenția Ria Novosti anunță că vor fi interzise toate exporturile de alimente din SUA, precum și importurile de fructe și legume din UE.

SUA: sancțiunile funcționează

Măsurile adoptate de Rusia fac rău propriei economii și vor accentua izolarea pe plan internațional a Federației, după cum a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate de la Washington, Laura Lucas Magnuson. Banca centrală de la Moscova avertizase deja că rata inflației, și așa ridicată, va mai crește acum și din cauza interdicțiilor la import. Puterea de cumpărare a rușilor va continua să scadă. Sancțiunile impuse de occident ar fi afectat deja serios economia rusă.

Președinte SUA, Barack Obama, a declarat în context că nu este necesară acordarea de ajutoare militare extinse Ucrainei, în ciuda escaladării conflictului dintre trupele guvernamentale de la Kiev și rebelii pro-ruși din estul Ucrainei. La o conferință de presă la Washington, Obama a explicat că separatiștii nu sunt la nivelul armatei ucrainene în ceea ce privește tehnica de luptă. Dacă Rusia va invada însă Ucraina, lucrurile se vor schimba.

Îngrijorare privind o invazie rusă

Obama a făcut referire la informații furnizate de NATO, potrivit cărora Rusia și-ar fi sporit la 20.000 numărul soldaților dislocați la granița cu Ucraina. O purtătoare de cuvânt a Alianței a atras atenția că armata rusă ar putea invada Ucraina, sub pretextul unei misiuni de pace.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și vicepreședintele american Joe Biden s-au declarat alarmați într-o convorbire telefonică de luări de poziție ale Moscovei, care nu a exclus posibilitatea trimiterii în Ucraina a unor așa-numite trupe de menținere a păcii. La Kiev se va afla joi secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen, pentru noi discuții privind situația din Ucraina.