Crize peste crize...

Criza finanicară americană se internaţionalizează, criza programului nuclear iranian se agravează, Coreea de Nord îşi reia programul nuclear, criza caucaziană durează. Pe scurt, o lume deloc în formă se poate deduce din această enumerare, impresie confirmată şi de cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG în articolul de fond de pe prima pagină.

Referindu-se la adunarea generală ONU, organizaţie a cărei prioritatea supremă este asigurarea păcii în lume, a securităţii internaţionale precum şi adoptarea măsurilor colective menite să garanteze atingerea acestor obiective, cotidianul citat scrie:”Este posibil ca tensionata situaţie politică internaţională să nu favorizeze încă negocieri rodnice, fiind necesară o fază prealabilă de calmare.”

Pînă atunci, se caută noi strategii, unele dintre ele fiind formulate azi şi în paginile presei. Sub semnătura reputatului politolog şi strateg Dominique Moisi, DIE WELT publică o analiză a relaţiilor occidentului cu Rusia, ajungînd la concluzia că trebuie aflată o a treia cale între „containement” şi „appeasement”, o cale bazată pe principii puţine dar solide: respectarea întru totul a caracterului inviolabil al frontierelor Ucraine, neacceptarea brutalităţii neruşinate a Rusiei faţă de Georgia chiar dacă şi Tbilissi are partea lui de vină în actualul conflict. Şi chiar dacă în momentul de faţă timpul pare a lucra în favoarea Rusiei, pe termen lung, Moscova va fi în cele din urmă de partea noastră-opinează politologul francez în paginile cotidianului german citat.

În optica ziarului economic HANDELSBLATT, Rusia şi Statele Unite se înfruntă acum ca doi băieţi încăpăţînaţi iar dacă nu se vor ridica din nou la înălţimea rolului pe care-l deţin în soluţionarea conflictelor internaţionale nu vor avea nici de ce să se mire de erodarea autorităţii lor. Moscova şi Washingtonul sunt datoare să se implice în asigurarea stabilităţii internaţionale dincolo de actuala criză financiară. Iranul se joacă pe mai departe de-a şoarecele şi pisica cu occidentul, avînd astfel şansa să ducă la îndeplinire programul de îmbogăţire a uraniului. În pofida diferenţelor, nevoia unui dialog între Washington şi Moscova este imperioasă conchide ziaurl citat.

O altă publicaţie economică, FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND, se opreşte asupra tacticii de moment a Kremlinului, încercînd să o explice astfel: „Nu trece o zi fără ca liderii de la Kremlin să nu ceară lumii să ia în serios rolul lor de actant important pe scena politică mondială. Or, Moscova compromite întrunirea grupului celor şase care ar fi urmat să elaboreze sancţiunile împotriva Teheranului, refuzul ei de a participa la reuniune fiind un semnal destructiv dat regimului mullahilor. Dar cum între Iran, o posibilă putere nucleară şi Rusia se află Caucazul, Moscova ar trebui să aibă tot interesul de a participa la negocieri. Ea se comportă în schimb ca şi cum ar face o favoare apusului dacă ar lua parte la runda de convorbiri sau ar fi de acord cu sancţiunile împotriva Teheranului. Procedînd astfel, ea nici nu mai poate fi luată în serios ca mare putere mondială.

Prin urmare - scrie KIELER NACHRICHTEN - pînă şi pentru prietenii Rusiei aflaţi în apus trebuie să fi devenit limpede că actuala conducere a Kremlinului nu-şi merită calitatea de partener în soluţionarea crizelor internaţionale.

Cu o aşezare din vestul sălbatic şi nu cu un centru al sistemului mondial financiar seamănă Wall Street de cînd a izbucnit criza financiară constată DIE PRESSE de la Viena explicînd astfel indirect şi intervenţia FB,I mai mult decît binevenită, deşi ea nu va descurca toate iţele jongleriilor bancare soldate cu un dezastru.

Poate curma planul de salvare al guvernului de la Washington răul din rădăcină şi soluţiona actuala criză financiară americană ?Răspunsul dat de cotidianul britanic THE INDEPENDENT este dezamăgitor: probabil că nu.

Punînd cap la cap crizele de moment şi de durată de la Paris LE MONDE schiţează portretul unei lumi multipolare:”Datînd de pe la începutul războiului din Irak, criza financiară internaţională s-a agravat brusc. Statele Unite ale Americii îşi văd ştirbită hegemonia.Ţări precum China şi Rusia, dar şi unele state asiatice, profită de pe urma globalizării punînd sub semnul întrebării exigenţa occidentului de a dicta el regulile de joc. Această lume multipolară care se anunţă este haotică şi aproape anarhică. Rusia încearcă să-şi afle noi aliaţi în America Latină, China face acelaşi lucru în Africa şi ambele au motive de satisfacţie văzînd cum sleiesc forţele fostei unice superputeri :Statele Unite.”