Cronica unei morţi dinainte anunţate

WESTDEUTSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG consideră sub orice demnitate modul în care mas media şi mediile politice au însoţit greul drum spre moarte al liderului palestinian, căruia i se dă şi nu i se dă permisiunea de a-şi da obştescul sfîrşit, chinuit, transformat de tehnologia medicală, de politică şi de presă într-o victimă, iar de către potenţialii săi succesori şi de către duşmanii săi de moarte israelieni, într-o pasivă minge de joc .Toate acestea ne trimit cu gîndul la o tragedie sheakespiriană opinează comentatorul cotidianului german citat. Pe prima sa pagină, DIE WELT reproduce imaginea unui băiat palestinian care ţine în mîini portretul lui Arafat devenit un idol în timpul vieţii în pofida controversatelor episoade ale carierei sale. De la Viena DIE PRESSE publică sub genericul comentariul invitatului un text semnat de Ioan Hollender, directorul Operei de Stat din Viena. Autorul textului, născut în România, consideră că în istoria prezentului nici un alt lider nu a devenit încarnarea unei naţiuni precum a reuşit s-o facă Yasser Arafat.Nu este cazul acum, scrie Ioan Hollender, să aflăm dacă activitatea sa politică , neîndoielnic impenetrabilă prin oscilaţiile ei între poziţii extreme de la terorism pînă la prestaţiile pentru care i-a fost acordat premiul Nobel pentru pace, a fost urmată de efecte negative sau pozitive. Probabile sunt ambele eventualităţi. Inconstestabilă rămîne apariţia sa singulară, inconfundabilă de-a lungul unei jumătăţi de veac, în postura unui simbol al identităţii palestiniene conchide autorul articolului. În schimb cotidianul HAMBURGER MORGENPOST nu ezită să bilanţeze moştenirea lăsată de Arafat. În optica cotidianului hanseat, liderul palestinian nu a fost nici un Mandela al terorismului nici un despot corupt sau un miraculos cameleon. Cariera şi viaţa lui nu pot fi reduse la nişte clişee.

Cert este că el a acţionat mai degrabă fals decît corect ; dacă ar fi făcut-o altfel, ar fi lăsat în urma sa un stat palestinian viabil. El nu s-a dezis complet nici de terorism; şi de aceea Palestina nu este nici Africa de Sud şi nici Tibet. Arafat a acţionat previzibil, în cele mai multe situaţii, a fost un musulman moderat şi a avut mai totdeauna alături , poporul palestinian. De aceea urmaşul lui Arafat nu va fi prea uşor de aflat. Si aceasta poate şi fiindcă deocamdată Ariel Scharon premierul israelian se arată intratabil: cîtă vreme palestinienii nu se vor dezice complet de terorism, orice dialog cu noua conducere va fi imposibil, ţine să precizeze LE FIGARO nu fără a menţiona că şi europenii şi americanii şi-ar dori ca dispariţia lui Arafat să ofere o nouă şansă păcii în Orientul Apropiat. Si ziarul LE MONDE menţionează atitudinea intransigentă a premierului israelian care nu este dispus să modifice cu o iotă planul său de pace pentru Israel pe care-l consideră cel mai bun din toate planurile posibile.

Planul potrivit căruia cucerirea fortăreţei extremiştilor islamici Falludja ar deschide cale liberă alegerilor de la finele lunii ianuarie în Irak - constituie şi azi, pe fundalul ofensivei militare americano - irakiene un subiect intens comentat în paginile ziarelor germane şi străine. Numai că Statele Unite şi aliaţii ei în Irak trebuie să facă faţă unei alte dileme - nu mai puţin grave din perspectiva aceloraşi alegeri: fiecare zi în plus pe care ocupanţii o petrec în Irak îi costă simpatia scrie PFORZHEIMER ZEITUNG. Americanii cuceresc Falludja dar pierd Irakul scrie de la Madrid El PAIS. De aceea americanii şi aliaţii lor au de luptat deocamdată pe două fronturi împotriva rebelilor şi a neîncrederii locuitorilor Irakului. Şi din acelaşi motiv, victoria pare încă îndepărtată este de părere ziarul german citat. Ceea ce nu-l împedică pe autorul comentariului apărut în cotidianul GENERAL ANZEIGER din Bonn să admire curajul şi disponbilitatea de sacrificiu ale celor care luptă pentru reconstrucţia Irakului. Intre alţii şi a lui Tony Blair care este primul invitat străin al vechiului nou preşedinte George Bush junior. DER STANDARD comentează de la Viena obiectivele vizitei lui Blair supranumit textual Puddelul Casei Albe "căţeluşul din poala preşedintelui". Numai că în loc să militeze pentru pace premierul britanic urmînd exemplul prietenului său mai mare şi mai tare, al cărui mers a început să-l şi imite, ţine mîna pe pistol ... Motiv pentru care în pofida talentului său retoric el şi-a cam pierdut credibilitatea la el acasă. Iar premierul irakian Allawi şi-a pierdut-o la Bruxelles unde, aşa cum constată LA REPUBBLICA, săptămîna trecută el încerca deja să impună europenilor imaginea idilică a unui Irak himeric. Himerică este, în urma neliniştilor izbucnite după asasinarea regizorului Theo van Gogh şi imaginea Olandei tolerante pe care azi o comentează din nou ziarele germane şi străine.