1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cronica unui eşec bugetar anunţat

Petre M. Iancu22 noiembrie 2012

La Bruxelles liderii europeni nu se vor înţelege probabil acum, asupra proiectului de buget al Uniunii Europene.

https://p.dw.com/p/16oDN
Şantier în lucru: La Bruxelles încep negocieri dificile
Şantier în lucru: La Bruxelles încep negocieri dificileImagine: DW

Cronica unui eşec bugetar anunţat

La Bruxelles liderii europeni nu se vor înţelege probabil acum, asupra proiectului de buget al Uniunii Europene. Din raţiuni politice interne, în România puterea USL-istă i-a pus în vedere preşedintelui Traian Băsescu să se opună prin veto unui buget prevăzând eventuale reduceri ale fondurilor de ajutorare a ţărilor din estul continentului. Or, realizarea unui consens e esenţială pentru viitorul Comunităţii. Ca şi pentru al României.

Povestea europeană e complexă. Mai nimic din ea nu se potriveşte reţetelor simpliste pe care le propun de regulă extremiştii şi ultranaţionaliştii, de felul celor care populează USL şi televiziunile lor afiliate.

Nu mai puţin complexă e chestiunea bugetară a UE. Adoptat odată la 7 ani, acest buget face întotdeauna obiectul unor controverse. De această dată ele se împletesc doar ceva mai aprig decât în trecut cu stridenţele prilejuite de varii egoisme naţionale, de politicieni aflaţi în campanie electorală ori de veleităţile unor europarlamentari de stânga cu puternice ambiţii de mărire.

Într-o epocă de criză, în care naţionalismele sunt singura pâine ieftină aflată la îndemâna politicienilor sunt în chestiune însă nu doar banii mulţi. În speţă cei aproximativ o mie de miliarde de euro. Şi diferenţele de circa 200 de miliarde între variile concepţii bugetare ale celor 27 de ţări membre. Ci şi interesele şi valorile europene. Care reclamă reformarea cât mai grabnică a unora dintere economiile caduce din sudul, sudvestul  şi estul continentului.

În dezbaterile bugetare s-au impus până acum marile puteri. În interesul fermierilor ei, Franţa a obţinut ample avantaje sub formă de subvenţii agrare. Spre a compensa pierderile imense provocate de aceste subvenţii, care mănâncă o treime din bugetul UE, alte puteri europene, furnizând fonduri la visteria comună au pretins şi obţinut la rândul lor avantaje.

Alte avantaje, deloc neglijabile, dar justificate de necesitatea ridicării nivelului de dezvoltare al fostelor state comuniste s-au creat prin fondurile de coeziune, bani acordaţi esteuropenilor spre a se echilibra economic şi social. Acordarea acestor ajutoare în valoare de 350 de miliarde de euro, alcătuind, împreună cu subvenţiile agrare, partea leului din bugetul Uniunii, e desigur, pe deplin îndreptăţită într-o Europă care, după decenii de catastrofă comunistă, continuă să fie grevată de ample clivaje şi decalaje dureroase.

La fel de îndreptăţite sunt însă şi rezervele ţărilor cu cele mai ample contribuţii nete la bugetul UE faţă de revendicările financiare ale est-europenilor şi faţă de un proiect stipulând în vremi de austeritate o creştere imensă, de şapte la sută a banilor puşi la dispoziţia Comunităţii.

Un asemenea enorm spor bugetar pare de-a dreptul obraznic. Cum altfel să fie cotat un proiect aflat flagrant în răspăr faţă de realităţile globale date, care impun drastice măsuri de economisire şi restructurare mai tuturor ţărilor europene? Ca birocraţii de la Bruxelles să-i acorde sieşi uriaşe creşteri de venit e, din unghi britanic, olandez sau german, intolerabil.

Dar şi în grupul contribuitorilor la buget se manifestă divergenţe. În timp ce suedezii şi conservatorii britanici militează în favoarea unei substanţiale reduceri bugetare, alte state se pronunţă pentru o cale de mijloc, în speţă pentru îngheţarea bugetului la nivelul său actual. De această părere sunt germanii, olandezii, finlandezii, austriecii, precum şi francezii şi italienii, care contribuie cu toţii la finanţarea Uniunii.

De cealaltă parte se situează din raţiuni egoiste bună parte din euro-parlamentari. Potrivit lor, nu poţi cere UE să îndeplinească tot mai multe sarcini şi, simultan, să-i iei banii de la gură.

De aceeaşi parte a baricadei, din motive nu tocmai sau nu întru totul egoiste se află şi ţările răsăritene, în frunte cu Polonia. Ele revendică stăruitor menţinerea ajutoarelor expediate în răsărit la nivelul lor actual. Ceea ce, economic, are o noimă, în măsura în care asistenţa pentru ţările din est, dacă absorbţia fondurilor europene ar funcţiona în ţări ca România precum funcţionează în Polonia, generează creştere economică şi condiţionează reducerea şomajului. 

Între cele trei grupuri vor avea loc negocieri complexe care vor lua sfârşit la un moment dat, printr-o soluţie de compromis. Aceasta este calea europeană şi, în ciuda retoricii marţiale adoptate la Bucureşti de liderii USL, aceasta va constitui, în final, calea de rezolvare a contenciosului dat.

E prea puţin probabil ca  actualul Consiliu European să se soldeze cu un acord. Întrucât timpul încă nu presează, actuala întâlnire a liderilor europeni se va sfârşi probabil în coadă de peşte. Decizia urmează să fie adoptată cândva la începutul anului viitor. Totul va depinde însă de calitatea acestei decizii. În funcţie de ea europenii vor avea sau nu un viitor comun.

Fiindcă este un fapt incontestabil că bugetul UE a suferit până acum de varii carenţe şi tare fundamentale. S-au aruncat ani la rând mulţi bani pe fereastră pentru proiecte de prestigiu, venituri grase pentru deputaţi şi birocraţi şi pentru întreprinderi din capul locului falimentare. În schimb s-au neglijat vinovat domenii esenţiale, precum educaţia şi cercetarea.

Dacă Europa vrea să aibă un viitor în care să-şi recapete măcar o fărâmă din pierduta ei relevanţă economică şi politică globală, va trebui să investească în primul rând în aceste domenii.  Dacă nu, va aluneca în insignifianţă.