Cu încetinitorul: Sudanul şi Naţiunile Unite

i”, o aluzie străvezie la relatările privind sprijinirea de către guvernul sudanez a miliţiilor arabe, care epurează etnic Darfurul, dedându-se la un genocid "cu încetinitorul", după cum s-a subliniat în repetate rînduri.

"Consiliul de Securitate ONU pare să aibă o răbdare infinită, în timp ce oamenii din Darfur sunt omorâţi” – a constatat, la New York, purtătorul de cuvânt al organizaţiei Human Rights Watch. Inutil de subliniat că organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului nu sunt singurele care acuză forul suprem al organizaţiei mondiale de o pasivitate vinovată faţă de tragedia care se derulează în Darfur. Din luna mai încoace, deci de la raportul explicit al Comisarului pentru drepturile omului, Consiliul de securitate nu mai poate pretinde că n-ar şti cît de gravă e situaţia din Darfur. De altfel, ambasadorul american la ONU, John Danfurt, s-a grăbit să reliefeze acum că această situaţie s-a deteriorat masiv, între timp, întrucît, după cum a subliniat el, ”zonele în care s-au refugiat locuitorii din Darfur au devenit capcane, atrăgându-i nu doar pe cei vulnerabili, ci magnetizându-i i pe torţionarii lor”.

Cu toate acestea proiectul de rezoluţie care, avansat de americani, se discută în prezent în Consiliul de Securitate la nivel de experţi continuă să omită eventualitatea adoptării de sancţiuni împotriva guvernului sudanez. Proiectul propune doar să oblige regimul de la Kartum să-şi asume datoria de a-i proteja pe oamenii din Darfur şi de a proceda la dezarmarea rebelilor. Dar se va perpetua indiferenţa (unei mari părţi a) lumii dacă, aşa cum e previzibil, executivul sudanez nu se va conforma nici de-această dată? Secretarul general al ONU a admis că, în acest caz, ”lumea nu va avea dreptul să rămână impasibilă”, întrebându-se însă, totodată ”ce anume ar putea face?Ce măsuri s-ar putea adopta atunci? Sancţiuni? O intervenţie militară? Dar cine va oferi trupe? Şi cât de repede? Consiliul va trebui să abordeze atunci aceste întrebări”, a spus Annan textual.

Liderul organizaţiei mondiale nu e singurul care manifestă multă circumspecţie în chestiunea presantă a sancţiunilor împotriva regimului sudanez. Spre deosebire de ministrul german pentru dezvoltare, d-na Heidemarie Wieczorek Zeul, ambasadorul la ONU al Republicii Federale, Gunther Pleuger se teme de riscurile unui embargo contra guvernului de la Kartum. Fiindcă, în opinia lui, ”sancţiunile ar putea determina regimul să refuze să coopereze, încurajîndu-i pe rebeli să respingă dezarmarea şi să întoarcă spatele convorbirilor de pace".

In plus, pe fundalul foametei care bântuie printre refugiaţii din Darfur, unii experţi ONU (susţinuţi de ambasadorul german) afirmă că rezoluţiile nu se pot mânca, servind cu precădere liniştirii conştiinţelor statelor membre, care-şi pot fereca visteriile cu noi lacăte, într-o fază în care e stringentă tocmai nevoia de ajutorare. Or, în afara generoasei asistenţe financiare din partea SUA, toate celelalte ţări membre ale ONU s-au arătat extrem de reticente în a acorda ajutoare umanitare înfometatei populaţii din Darfur şi refugiaţilor din provincie. O provincie care, în timp ce la ONU continuă să se delibereze "cu încetinitorul", continuă să fie supusă epurărilor etnice, asasinatelor şi violurilor în masă utilizate ca armă de război şi în genere, potrivit observatorilor, unui lent dar nu mai puţin sălbatec genocid.