Cu sau fără cârtiţă: câtă influenţă are Israelul la Washington?

Ierusalimul l-a contactat pe Larry Franklin, însă nimic ilegal nu s-a produs. Israelul respinge acuzaţiile conform cărora Franklin ar fi oferit documente despre demersurile strategice ale Statelor Unite în zona Orientului Mijlociu. Iar în ce priveşte acuzaţiile referitoare la o posibilă influenţă exercitată prin Franklin asupra deciziilor luate la Washington – aşa ceva este total absurd, comentează oficialii de la Ierusalim.

Că Franklin este, într-adevăr, marea cârtiţă, după cum afirmă reporterii de la canalul de televiziune CBS sau că, de fapt, Franklin nu este nici pe departe spionul fioros, descoperirea unei cârtiţe în Pentagon ridică iarăşi vechea întrebare: ce influenţă exercită Israelul asupra deciziilor politice de la Washington?

Până de curând, astfel de afirmaţii şi întrebări erau catalogate din start ca fiind antisemite.

La drept vorbind, este evident că nici un alt stat din lume nu se bucură de atât acces la cel mai înalt nivel decizional american cum, prin simpatizanţi sau grupuri de lobby, i se întâmplă Israelului. Eternele abţineri ale Statelor Unite de la votul unor rezoluţii ONU având ca subiect Ţara Sfântă sunt elocvente. Militează în acest sens cercurile protestante fundamentaliste şi conservatorii – compuse, de cele mai multe ori, din evrei neoconservatori. În spatele strategiilor Administraţiei Bush faţă de Orientul Mijlociu se află de cele mai multe ori cercurile neoconservatoare – un grup de intelectuali influenţi, majoritatea având relaţii strânse şi personale cu statul Israel.

Paul Wolfowitz – adjunctul secretarului american al Apărării Donald Rumsfeld şi militant pentru o dominaţie americană în întregul Orient, în parteneriat, desigur, cu Israelul – este unul dintre aceşti intelectuali neoconservatori. Wolfowitz este şi unul dintre motoarele din spatele războiului din Irak – ca de altfel şi Richard Perle, cel care a părăsit de curând Pentagonul şi despre care se ştie că întreţine relaţii strânse cu membrii partidului de guvernământ din Israel, Blocul Likud.

Iar Douglas Feith, numărul trei din Pentagon, avea să fie decorat, în 1997, pentru ”Servicii aduse Israelului şi poporului evreu”. Feith este, de altfel, şeful direct al ”cârtiţei” Larry Franklin.

Wolfowitz şi Perle s-au numărat printre avocaţii ideii că nu doar Irakul şi Iranul ci şi alte state, cum ar fi Siria, ar trebui să intre în vizorul Pentagonului. Nu este un domino al schimbărilor democratice, este o extindere a campaniei împotriva tuturor potenţialilor adevrsari. În special adversari ai Israelului.

Astfel s-a ajuns la, probabil, cea mai strânsă colaborare dintre Israel şi o Administraţie de la Casa Albă – în ciuda unor gesturi ale premierului Ariel Sharon pe care orice altă conducere a Statelor Unite le-ar fi condamnat fără reţinere. Se naşte, atunci, întrebarea: de unde atâta siguranţă pe şeful Executivului de la Ierusalim? Răspunsul ar putea sta în, totuşi, posibilul caz Franklin. Şi dacă se va adeveri, atunci, cu siguranţă, toate precauţiile asumate după cazul ”Jonathan Pollard”, de la miezul anilor ‘80, se vor dovedi inutile. Dar anii ‘80 au trecut. Iar în ziua de astăzi, Israelul are posibilităţi mult mai puţin riscante de a obţine informaţiile necesare dinspre Washington.