1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cuba se schimbă

20 aprilie 2011

Astfel ar putea fi rezumat rezultatul primului congres al comuniştilor cubanezi din ultimii 14 ani. Un alt eveniment important a fost predarea definitivă a frâielor ţării de către Fidel Castro, fratelui său, Raul.

https://p.dw.com/p/10wxm
Raul Castro, stângaImagine: AP

La finalul congresului comuniştilor cubanezi, Fidel Castro însuşi a apărut în faţa delegaţilor. În ţinută sportivă, Castro, vizibil obosit, şi-a luat rămas bun de la conducerea Cubei fără a rosti vreun cuvânt. Discursul său a fost însă rostit de fratele Raul. El este omul care a devenit oficial şeful statului în 2008 şi care de acum va deţine inclusiv funcţia de secretar general al Partidului Comunist din Cuba.

Raul Castro, care provine la rândul său din rândurile luptătorilor revoluţionari, a lăsat să se înţeleagă că doreşte reformarea economiei socialiste planificate.

"Suntem convinşi că primul noştru duşman este deficitul. Trebuie remediate efectele greşelilor făcute până acum şi crearea unor principii de viitor", a subliniat Raul Castro în cadrul congresului.

Dacă spusele lui Raul Castro se vor adeveri, foarte curând poporul cubanez va simţi briza unei schimbări. Disponibilizările în masă deja au început. Fiecare al cincilea angajat al statului îşi va pierde locul de muncă în următorii ani. Conform viziunii noi conduceri cubaneze, aceştia vor trebui să îşi câştige singurii bani, încropind mici afaceri. Mai mult, subvenţiile pentru alimente vor fi masiv diminuate.

Toate aceste măsuri, spun analiştii, ar avea drept cauză deficitul enorm al Havanei, care nu mai are de multă vreme suficienţi bani la dispoziţie pentru a susţine astfel de măsuri sociale.

Pe de altă parte, a vorbi despre o veritabilă deschidere din punct de vedere politic în Cuba ar putea fi un gest hazardat. În vreme ce unele voci din opoziţie cer pur şi simplu libertate, alţii, precum bloggerul Yoani Sanchez, cred că schimbările decise în cadrul congresului Partidului Comunist vor duce, mai devreme sau mai târziu, la prăbuşirea sistemului.

Autor: Martin Polanski / Vlad Drăghicescu
Redactor: Ovidiu Suciu