Culmea versatilităţii

Premierul Victor Ponta a surprins neplăcut multă lume sprijinind exploatarea de la Roşia Montană după ce câştigase multe puncte electorale prin opoziţia sa faţă de mineritul cu cianuri. E adevărat că, pus în faţa protestelor publice din ultima săptămână, premierul a dat înapoi, anunţând că personal va vota împotrivă. E ciudată această dedublare: ca prim ministru a dat aviz favorabil unui proiect de lege care transferă unei companii private prerogativele statului în materia exproprierilor, dar ca deputat social-democrat se pronunţă împotrivă. În favoarea premierului s-ar putea reţine doar că a lăsat Parlamentului puterea întreagă de a decide, ceea ce nu este neapărat rău. În definitiv o hotărâre atât de importantă cu privire la o exploatare “de interes naţional” nu poate fi pornită fără acceptul forului suveran în orice democraţie. În general este bine ca Parlamentul să recâştige sensul propriei misiuni şi să asume decizii majore, căci în ultimii ani a fost deposedat de prerogativele sale.

Dar totuşi campionul versatilităţii pare să rămână preşedintele Traian Băsescu, care văzând că protestele publice iau amploare, că nu mai de glumit cu asociaţiile împotriva cianurilor, cu apărătorii patrimoniului, cu spiritul civic care detestă servilismul faţă de companiile străine orice ar dori să înfăptuiască acestea, a schimbat brusc direcţia sau cel puţin a sugerat câteva lucruri care merg împotriva a ceea ce a spus ani de zile: “Eu nu vreau să nu îmi asum în momente dificile ceea ce mi-am asumat la un moment dat. Sunt în continuare un partizan al mineritului. (…) În acelaşi timp însă aduceţi-vă aminte că m-am dat cu capul de pereţi, am căzut în funduleţ ca ăia mici cu Legea sănătăţii, căci nu poţi face ceva împotriva societăţii”. El a declarat în continuare că ar putea declanşa un referendum pe tema Roşia Montană cu prilejul alegerilor europene.

Intervenţia preşedintelui a păstrat însă prea multe ambiguităţi. Imaginaţi-vă că, în toamna aceasta, Parlamentul va vota împotriva proiectului de la Roşia Montană - ceea ce ar putea fi o uşurare chiar pentru unii membrii ai guvernului - şi că preşedintele va dori să amplifice subiectul organizând un referendum. Evident mediile interesate vor declanşa (cu resurse de care doar ele dispun) o amplă campanie mediatică, sufocând lumea cu mesaje favorabile “mineritului” şi amplificând confuziile şi aşa destul de mari. Dacă în 1990 preşedintele Ion Iliescu ar fi declanşat un referendum pe tema statutului Televiziunii publice, dând aparent satisfacţie protestelor din Piaţa Universităţii, am fi asistat cu siguranţă la o entuziastă aprobare populară a servilismului fesenist al Televiziunii “Libere”. Un referendum ar fi util abia dacă Parlamentul îşi va da acordul pentru începerea exploatării, deşi chiar şi atunci am asista la un conflict constituţional uşor de anticipat.

În orice caz, premierul nu putea refuza propunerea preşedintelui, care, cel puţin teoretic, ar putea fi ultimul recurs pentru cei care speră să stopeze proiectul de la Roşia Montană.