Cum mai distingem între crimă şi simularea ei?

Nu puţini observatori semnalează alunecarea spre dreapta a electoratului portughez, care, după cum notează La Repubblica din Roma, „pune capăt revoluţiei garoafelor din 1974” şi alege pentru prima dată pe Anibal Cavaco Silva, un preşedinte de centru-dreapta. Concomitent, ziarele occidentale regretă dispariţia din viaţă a conducătorului majorităţii albaneze din Kosovo, Ibrahim Rugova. Analiştii reliefează în genere că moartea acestui lider moderat va complica mult actualele eforturi de stabilire, prin negocieri, a statutului final al provinciei Kosovo, revendicate deopotrivă de sîrbi şi albanezi.

Nu puţini comentatori germani se arată pe de altă parte consternaţi de ştirea potrivit căreia bancnote din răscumpărarea plătită de guvernul german pentru elibarea ostaticei Susanne Osthoff, răpită la finele anulului trecut în Irak s-au găsit asupra prezumtivei victime. Frankfurter Allgemeine Zeitung relevă în context dilemele care marchează acest caz. Guvernul german, scrie ziarul, „se declarase neşantajabil şi refuzase să declare dacă a plătit sau nu o răscumpărare” pentru eliberarea arheoloagei. „Fireşte, autorităţile unuii stat de drept sunt obligate să facă totul pentru salvarea vieţii unui cetăţean al său. Iar oficialităţile de la Berlin au preferat mai degrabă să discute despre ‚extinderea ajutorului de dezvoltare’ decît despre răscumpărări”. Situaţia se complică însă, dacă statul a devenit victima unei înscenări. „Cum oare să mai distingi între o crimă şi mimarea ei?”

Leipziger Volkszeitung nu e mai puţin indignat. „Am avut de-a face din capul locului cu o mascaradă? A fost victima (teroriştilor din Irak) în realitate unul din făptaşi? Multe indicii pledează în favoarea acestei variante”, relevă ziarul din Leipzig. In ce priveşte Irakul, în ediţia sa duminicală Neue Zuercher Zeitung crede, în baza rezultatului alegerilor irakiene, că „ţara dintre Tigru şi Eufrat se află pe drumul cel bun”, devreme ce deznodămîntul scrutinului promovează tendinţele spre reconciliere şi contracarează temerile privind o crescîndă vrăjmăşie între diversle grupuri etnice şi confesionale.

Mai la est, deci în Iran, situaţia rămîne în schimb precară. Westdeutsche Zeitung din Duesseldorf pledează în favoarea „unui grabnic acord al Comunităţii Internaţionale asupra adoptării de sancţiuni economice” împotriva regimului de la Teheran, astfel încît americanii şi israelienii să nu mai fie tentaţi să recurgă la opţiunea militară pentru desfiinţarea ameninţării nucleare iraniene. Frankfurter Allgemeine Zeitung relevă că „SUA încearcă în prezent să convingă China” – un stat cheie cu drept de veto în Consiliul de Securitate – „să adopte o atitudine mai fermă faţă de Iran”.

Cotidianele de stînga critică în genere avertismentele lui Jaques Chirac la adresa regimurilor teroriste – şi anume, potrivit decriptării analiştilor, cele din Iran şi Corea de Nord. Ziarul Trouw din Olanda găseşte că avertismentul atomic al Franţei la adresa celor două state ar fi „găunos”, devreme ce „nu se poate cere cuiva să renunţe la un tip de arme, prin invocarea recursului la acelaşi arsenal”. „Bombe contra bombe” titrează şi Sueddeutsche Zeitung din Muenchen, reluînd avertismentul militar israelian la adresa Iranului, pe marginea căruia crede că în conflictul cu Iranul opţiunea militară se ar apărea în discuţie prea rapid. Iar Financial Times vede timpuri grele în faţa statului evreu – din pricina ascensiunii organizaţiei teroriste islamice Hamas, a imploziei organizaţiei palestiniene Fatah, şi a incertitudinilor planînd asupra succesiunii lui Ariel Sharon.

Koelner Stadtanzeiger scoate în evidenţă iritările care marchează în prezent relaţiile franco-germane şi „riscă să permanentizeze stagnarea UE”. O „umbră” deasă „asupra raporturilor dintre Paris şi Berlin” diagnostichează şi cotidianul Liberation, cot la cot cu alt ziar parizian, în speţă Le Figaro, care consideră că nici Angela Merkel nici alţi lideri europeni nu mai sunt înclinaţi să-l ajute pe Jaques Chirac în condiţiile extinsului euroscepticism francez.