Cum să reinventezi dreapta fără Băsescu

Există o evidenţă pe care din motive obscure mulţi actori politici de primplan par să o ignore. O dreaptă, fie ea şi strict convenţională, nu are nicio şansă dacă va continua, fie şi în termeni echivoci, să fie asociată cu preşedintele Traian Băsescu. Dacă liderii PNL şi PDL nu vor putea inventa un partid opus PSD prin opţiuni majore şi nu prin retorică electorală, dar care să nu fie asociat cu preşedintele Băsescu, ar trebui să se resemneze de pe acum.

Aceasta este de fapt marea problemă: cum să reinventezi dreapta fără Băsescu. Primele gesturi ale lui Johannis şi Blaga au părut încurajatoare, dar ulterior ruptura dintre PNL şi PDL de la votul din Parlament privitor la solicitarea demisiei a ridicat noi semne de întrebare.

Există un exemplu în aparenţă minor, dar care este de fapt emblematic: eşecul Noii Republici. Acest partid promitea o linie cu totul nouă în politica românească din toate punctele de vedere, dar noutatea sa nu a putut fi percepută, câtă vreme liderul cel mai vizibil al partidului, Mihail Neamţu, a continuat să fie perceput, în ciuda străduinţelor sale de individualizare, ca un agent disimulat al puterii prezidenţiale. Etichetele odată puse, cu greu se mai pot dezlipi. Adevăraţii sateliţi ai preşedintelui i-au dezavuat pe cei de la Noua Republică, care păreau periculos de conservatori pentru liberalismul profesat de preşedinte, dar acest mesaj nu a pătruns deloc în conştiinţa publică. Noua Republică nu a reuşit să găsească acel culoar care să o separe de liberalismul eurofil al Preşedintelui şi care să o distingă profitabil de conservatorismul PSD-ului.

Aşadar, chiar dacă pentru unii pare nedrept, asocierea cu preşedintele Traian Băsescu este dezavantajoasă, iar de la scandalul provocat de bandele de mituitori şi şantajişti, a devenit chiar dezastruoasă. Loialitatea pe care unii militanţi ai ”dreptei” continuă să o afişeze faţă de preşedinte este contraproductivă şi nu va face decât să ducă ”dreapta” la insignifianţă electorală.

Admitem că votul popular nu e totul şi că există şi un adevăr care nu coincide mereu cu preferinţele mulţimilor. Admitem iarăşi că cei care au curajul să rostească adevărul în pofida opiniei publice sunt oameni remarcabili care merită preţuirea noastră, dar nu acesta este cazul.

Problema nu e de a expune meritele preşedintelui în perspectiva istoriei, ci de a vedea dacă el mai întrupează astăzi un adevăr politic. Nu despre meritele trecute e vorba, ci despre capacitatea sa de a propune ceva pozitiv pentru evoluţia viitoare a României. Iar la acest capitol, trebuie să admitem că percepţia populară este corectă: preşedintele este, politic vorbind, epuizat. Chiar dacă ideea occidentală şi integritatea publică sunt pe mai departe obiective valabile, preşedintele nu mai are autoritatea de a le susţine în mod eficient.

Revenim: construcţia PDL-PNL sau o altă alianţă mai largă vor eşua spectaculos dacă se vor ocupa cu nuanţele şi vor ”face dreptate” preşedintelui. Nuanţele revin comentatorilor, celor care reflectează de pe margine şi istoriografiei, politica în schimb are nevoie de lucruri simple, formulate fără echivoc. E de înţeles că ”dreapta” nu poate fi anti-Băsescu cu aceleaşi motivaţii ca USL, dar, dacă se va pierde în nuanţe confuze şi va părea cripto-prezidenţială, va pierde partida.