Cum se fabrică legendele?

Într-un amplu articol dedicat deciziei Casei Albe de a nu închide lagărul de deţinuţi islamişti suspectaţi de terorism de la Guatanamo şi de a continua traducerea lor în justiţie în faţa unor curţi marţiale şi nu a unor tribunale civile, ziarul bavarez de stânga se dă de trei ori peste cap.

Încercând să-l disculpe pe preşedintele american, care-şi revocă astfel propria decizie, îşi încalcă o sfântă promisiune electorală şi-şi violează primul angajament ca şef al statului, cotidianul scrie: „N-a fost să fie". Şi adaugă: „Obama ar fi vrut să închidă lagărul ruşinii, dar republicanii, tribunalele americane şi guvernele străine nu l-au lăsat".

Cu alte cuvinte, ar fi chipurile vina oricui, doar a lui Obama nu, că şi-a încălcat cuvântul şi făgăduiala şi că a promis ceea ce nu trebuia. Totodată, nu i s-ar putea, pasămite, imputa că s-a făcut vinovat ori de demagogie, dacă, ştiind bine ce face, a criticat nejustificat precedenta administraţia de dreapta, ori de incompetenţă, dacă nu de-a dreptul de prostie, în măsura în care a lansat o revendicare irealizabilă.

În ciuda acestor încercări străvezii de dezvinovăţire a preşedintelui american, ziarul concede că, în reacţie la hotărârea administraţiei americane de a prelungi sine die viaţa lagărului de la Guantanamo, apărătorii drepturilor omului sunt „consternaţi".

În răstimp, ziarele germane şi occidentale continuă să abordeze situaţia din Libia, preţul exorbitant al ţiţeiului şi încercările germane, deocamdată eşuate, de introducere pe piaţă a unei benzine „bio", fabricate parţial din extrase de plante agricole.

Spaţii ample se consacră şi dificilei probleme morale a diagnosticului genetic preimplantare. Pentru că ieri şi-a prezentat poveţele Consiliul german de etică. E vorba de un for însărcinat să avanseze recomandări parlamentului şi guvernului german în sensibila chestiune a legislaţiei privind analizele genetice efectuate pe embrioni umani, astfel încât fetuşii să fie la adăpost de maladii genetice.

Dar aceste sfaturi ale înţelepţilor sunt departe de a fi clare. Verdictul lor este contradictoriu, scrie Süddeutsche Zeitung, potrivit căruia „11 din cei 26 de sfetnici s-au pronunţat pentru stricta interdicţie" a oricărui diagnostic genetic preimplantare, alţi 13 convenind în schimb că, „în anumite condiţii", acelaşi diagnostic ar fi admisibil.

Contradicţiile nu-i miră pe observatori, dată fiind compoziţia acestui „consiliu de etică echilibrat, docil şi cam plicticos", după cum îl descrie ziarul bavarez.

Deşi Mannheimer Morgen deplânge lipsa de consistenţă a sfaturilor date, „care nu-i vor putea ajuta prea mult pe deputaţi" în adoptarea deciziilor lor, Westdeutsche Allgemeine Zeitung salută totuşi progresul dezbaterilor privind o chestiune morală esenţială. Se pune întrebarea „ce boli genetice justifică oare selectarea şi eliminarea unor embrioni umani? Şi ce înseamnă toate acestea pentru concepţia noastră despre valoarea vieţii omeneşti?

În răstimp, în Libia, viaţa oamenilor pare să nu mai aibă valoreze nici cât o ceapă degerată. Regimul de la Tripoli continuă să recurgă la arme sofisticate spre a reduce la tăcere opoziţia. În răstimp, în pofida măcelului la care au fost şi sunt supuşi protestatarii, civilii care nu-l agreează pe dictator şi rebelii în vest, continuă sterilele dezbateri privind utilitatea unei intervenţii militare în favoarea opoziţiei libiene.

În context, Financial Times Deutschland cere urgenta amplificare a presiunilor internaţionale asupra dictatorului, devreme ce opoziţia nu va putea rezista la infinit demersurilor militare ale mercenarilor şi trupelor lui Gaddafi.

Alte ziare occidentale avertizează însă faţă de o proximă intervenţie militară. Decizia cu pricina ar fi greu de adoptat, „pentru că în Consiliul de Securitate al ONU Rusia şi China îşi văd de propriile lor interese mărunte", relevă Mitteldeutsche Zeitung. Ziarul est-german constată că dezbinate sunt, de asemenea, şi Organizaţia Statelor Africane şi Liga Arabă, pline ele însele de tirani şi autocraţi „care se tem să nu cumva să fie debarcaţi şi ei".

Şi chiar şi „Europa refuză o intervenţie militară în absenţa unui mandat ONU, ştiut fiind că asemenea misiuni sunt de regulă greu de dus la bun sfârşit şi presupun asumarea unui mare număr de victime."

Weser Kurier îi condamnă pe rebeli. Ziarul le deplânge incapacitatea de a şti ce vor. Fiindcă adversarii lui Gaddafi au cerut occidentului instituirea unei zone de interdicţie de survol, dar opoziţia refuză, simultan, o eventuală intervenţie militară externă. Ca şi cum instituirea unei astfel de zone nu ar fi, în sine, o operaţiune militară, care implică necesara lichidare cu bombe şi rachete a instalaţiilor de apărare anti-aeriană a colonelului Gaddafi.

În fine, un comentator israelian de la Jerusalem Post se întreabă de ce oare străinătatea nu susţine revoluţia libiană cu tot atâta ardoare cu câtă a susţinut-o pe cea egipteană? N-a reuşit oare Gaddafi să cumpere multe voci occidentale? În ce măsură, prin ezitările din vest vizând o intervenţie militară, regimul libian se vede apărat de complicităţile sale îndelungate cu o stângă occidentală care i-a apreciat întotdeauna adversitatea faţă de Apus şi a detestat pacea egipteană cu statul evreu, susţinută de fostul preşedinte Mubarak?

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu