1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum se vede Martin Schulz la şefia Comisiei Europene

Cristian Ştefănescu/dpa20 ianuarie 2014

Fostul lider al socialiştilor din Parlamentul European şi actual preşedinte al Legislativului comunitar Martin Schulz vrea să devină preşedintele Comisiei. Principalul obstacol ar putea fi chiar originea sa germană.

https://p.dw.com/p/1Atyh
Martin Schulz
Imagine: REUTERS

Dincolo de rivalităţile partinice, politicienii germani au ştiut, în ultima perioadă, să se susţină reciproc pe scena europeană, în aşa fel încât să nu prea existe paliere comunitare în care să fie luate decizii fără ca Berlinul să fi fost de faţă şi să fi intervenit atunci când a simţit că este nevoie. Următorul pas ţintit ar putea fi chiar Preşedinţia Comisiei Europene. Fără a fi neapărat un personaj comod pentru Angela Merkel, Martin Schulz, social-democratul care prezidează, de aproape doi ani, Parlamentul European şi se străduie să-l transforme într-o instituţie cu glas credibil şi cuvânt important, îşi propune să îi succeadă lui Jose Manuel Barroso în fruntea Executivului comunitar.

Dezavantajul de a fi german

Într-un interviu publicat în ediţia de luni a cotidianului Süddeutsche Zeitzung, Schulz a mărturisit că nu se mai teme că Europa ar putea să i se pună de-a curmezişul pentru că este german. "Chiar aşa se va întâmpla", este convins Schulz, căruia reporterii ziarului bavarez îi aduc aminte că a fost comparat, de către Silvio Berlusconi, cu un funcţionar de lagăr nazist de concentrare. De vină s-ar putea să fie şi Angela Merkel, cancelara federală pe care Martin Schulz nu s-a sfiit în repetate rânduri să o critice - nu şi acum, când a apreciat că modul în care şefa Executivului de la Berlin şi-a dus politicile europene a fost puternic marcat de circumstanţele existente. Sub presiunea crizei, este de părere politicianul social democrat, Merkel a fost deseori obligată să gândească pe termen scurt şi în paramterii unor soluţii imediate. Autorii interviului s-au arătat oarecum miraţi de tonul conciliant al lui Schulz şi l-au întrebat dacă nu cumva încearcă să capteze bunăvoinţa unui personaj fără de al cărui sprijin şefia Comisiei Europene nu poate fi nici măcar un vis frumos. "Nu sunt unul dintre cei ce o laudă prea des, dar trebuie să recunoaştem că la Bruxelles sunt 28 de şefi de stat şi de guvern şi la final e mereu de vină doamna Merkel", a răspuns preşedintele Parlamentului de la Bruxelles.

Afară din cimitirele Europei!

Politicianul originar din Köln a criticat, în schimb, întârzierea cu care Merkel a intervenit în întâmpinarea problemelor cu care s-a confruntat, în ultimii ani, Europa. Şi tot la critici, Schulz a avut obiecţii faţă de metodele de lucru din interiorul actualei Comisii Europene: "Pe de o parte, unii dintre comisari nu îşi vor găsi liniştea până când nu vor vedea privatizat şi ultimul cimitir comunal din Europa. Pe de alta, sunt ceilalţi care nu se astâmpără până nu reuşesc să instituie un ritual unic de înmormântare pentru întreaga Europă. Aşa ceva nu face decât să ia minţile oamenilor. Aşa ceva trebuie să înceteze". Viitoarea Comisie, pe care Schulz şi-ar dori să o conducă, ar trebui să nu mai scormonească după "cotloanele în care nu ne-am amestecat încă". În acest sens, "trebuie să decidem ce, anume, poate fi rezolvat mai bine în plan naţional, regional şi local", instituţiilor europene urmând să li se ofere, în schimb, puteri depline pentru a-şi îndeplini misiunile ce le-au fost conferite prin tratatele comunitare.

Europa statelor naţionale

Politicianul german încearcă să mizeze, în dezbaterea ce va începe în curând, în perspectiva alegerilor din mai, pe câteva elemente sensibile la nivelul europenilor. "Ca tânăr visam şi eu la Statele Unite ale Europei; dar după 20 de ani în Parlamentul European ştiu că statele naţionale trebuie să rămână şi aşa e şi bine", a comentat Schulz, explicând că i se pare important ca oamenilor să li se înlăture teama că îşi vor pierde identitatea naţională. Pe de altă parte, "suntem prinşi într-o competiţie comericală intercontinentală dură; presiunea ecologică este imensă; la aceasta se adaugă un şomaj ridicat printre tineri; iar stagnarea economică din zona monedei europene seamănă a deflaţie", avertizează Schulz, care promite că "scopul meu este să pun Uniunea Europeană pe picioare".