Cum trăiesc armenii în Turcia azi - după genocidul din primul război mondial

În prăbuşirea sa, Imperiul Ottoman a aflat în comunitatea armeană care trăia în Turcia un ţap ispăşitor. Sub acuzaţia de lipsă de loialitate, la 24 aprilie 1915 a început alungarea a sute de armeni din Istanbul. În următorii doi ani, două milioane de armeni din Anatolia au fost deportaţi în Siria. În timpul exodului forţat, traversînd deşertul, sute de mii de armeni au murit de epuizare, de foame şi de sete.

Comunităţile armene, răspîndite în întreaga lume, cinstesc de-atunci încoace în fiecare an la 24 aprilie memoria victimelor acelui genocid. În Turcia mai trăieşte azi o minoritatea foarte restrînsă de armeni, priviţi cu suspiciune de diaspora dar şi de Armenia.

Cum a supravieţuit această infimă minoritate, care este soarta ei azi în Turcia modernă, secularizată, membră a Alianţei Nord Atlantice, ţară care aspiră la statutul de membră a Uniunii Europene?

340 de elevi frecventează şcoala Essayan, una din cele 16 şcoli de acest fel din Istanbul unde azi mai trăiesc 80 de mii de armeni, supravieţuirea lor părînd a ţine de un miracol.

Membrii comunităţii dispun de biserici, de şcoli şi de aşezăminte sociale, un drept cîştigat după tratatul de pace de la Lausanne din 1923, încheiat cu Turcia de forţele învingătoare în primul război mondial. În acelaşi document,de iure, armenilor le sunt garantate şi drepturi egale cu cetăţenii turci de religie musulmană. De facto însă, situaţia este alta.

Discriminările, chiar mai puţin evidente, mai subtile, dăinuie.

În cartierul armenesc din Istanbul se află multe cabinete medicale, ateliere de reparaţii auto, magazine şi ateliere de bijuterii. Doctorul Pakrat Estukyan, proprietarul unui mic laborator medical, dezvăluia cîteva din limitele egalităţii armenilor în drepturi cu concetăţenii turci:”Armenii nu pot deveni în mod tradiţional funcţionari de stat, nu pot intra în armată şi nici în poliţie. Le mai stau la dispoziţie doar meseriile liberale. Fireşte, în constituţia Turciei stă scris că toţi cetăţenii sunt egali dar există şi legi nescrise. Un copil armean de pildă, nu va fi primit la Academia Militară. Autorităţile aruncă o privire în documentele personale şi declară pe dată: respins.Procedura nu este nici constituţională, nici legală dar este aplicată sistematic”.

Din perspectiva organizaţiilor pentru respectarea drepturilor omului, această discriminare grevează cel mai puternic atît existenţa armenilor cît şi a altor minorităţi ne-musulmane din Turcia…