1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cursă contra cronometru

27 aprilie 2010

Combaterea daunelor ecologice imense produse de scufundarea platformei petroliere în Golful Mexic este o cursă contra cronometru.

https://p.dw.com/p/N7ry
Platforma petrolieră "Deepwater Horizon" se scufundă în flăcări în Golful Mexic (22.04.2010)Imagine: AP

Patru roboţi s-au scufundat la 1,5 km adâncime în largul Golfului Mexic, pentru a împiedica scurgerea de ţiţei prin activarea unui ventil de siguranţă cu o greutate de 450 de tone, şi a preîntâmpina astfel o catastrofă ecologică.

Speranţele concernul petrolier BP şi ale pazei americane de coastă, de a stopa deversarea ţiţeiului cu ajutorul roboţilor de scufundare, scad însă pe zi ce trece.

Öl-Bohrinsel sinkt im Golf von Mexiko
Imagine: AP

Un expert BP a explicat în ce constau principalele probleme:

"pe de-o parte nu ştim cum arată în urma exploziei aşa-numitul 'blowout preventer', ventilul de siguranţă, care are o lungime de 15 metri. În al doilea rând, intervenţia cu ajutorul roboţilor teleghidaţi la o adâncime de peste 1500 de metri, este extrem de dificilă".

Experţii nu-şi pot da seama care este cea mai adecvată tehnologie, şi de aceea sunt luate în considerare mai multe opţiuni. Toate soluţiile alternative la roboţii subacvatici au însă un dezavantaj major, explică reprezentantul concernului BP, şi anume:

"Intervenţia poate dura săptămâni sau chiar luni în şir".

Concernul britanic nu are de ales şi a organizat deja deplasarea altor două platforme petroliere la locul catastrofei. De pe aceste două platforme de salvare urmează a fi efectuată etanşarea ermetică a ţevii de legătură dintre platforma petrolieră şi puţul de extracţie, cu ajutorul unei mase de etanşare. La adâncimea dată, operaţiunea va dura probabil până la trei luni. Pentru a preîntâmpina în tot acest interval scurgerea unor cantităţi imense de ţiţei în largul Golfului, experţii vor trebui să instaleze deasupra fisurii un mecanism de colectoare, explică Maccormack din partea Universităţii din Texas. Deşi există astfel de instrumente, ele nu au fost folosite încă niciodată până acum la o asemenea adâncime.

Ölteppich im Golf von Mexiko Ölbohrinsel Flash-Galerie
Imagine: AP

În acest context, e momentul să ne facem griji serioase faţă de o posibilă catastrofă ecologică. Deoarece este doar o chestiune de timp până ce vântul îşi va schimba direcţia şi va împinge pătura de petrol, cu o suprafaţă, în prezent, de două ori mai mare decât cea a capitalei federale, spre coasta Lousianei şi a statelor învecinate."

"Toate vieţuitoarele marine şi păsările din regiune se află în mare pericol", a declarat cel mai cunoscut expert american în domeniu, adăugând că acesta este preţul extracţiei de ţiţei în adâncimi tot mai mari.

Autor: Ralph Sina/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Medana Weident