1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cursa Integrării

25 aprilie 2006

Cu ocazia unui colocviu organizat de Parlamentul European pe tema „Statul de Drept şi Independenţa Justiţiei, condiţii ale aderării la UE” , Geoffry Van Orden, raportor pentru Bulgaria a declarat că nu există deosebiri între ritmul reformelor din Bulgaria şi din România. La rândul lui, Jan Marinus Wiersma, parlamentar socialist, susţinea cu acelaşi prilej că nu este sigur dacă lupta împotriva corupţiei din România nu se reduce la răzbunări cu caracter politic împotriva opoziţiei.

https://p.dw.com/p/B2zr

Ca de obicei, Van Orden a susţinut cu tărie cauza Bulgariei, considerând că lipsa rezultatelor în lupta corupţiei la nivel înalt este un semn pozitiv al continuităţii care ar caracteriza politica de la Sofia. Spre deosebire de alte ţări unde ar exista adevărate rupturi între vechiul şi noul executiv, Bulgaria s-ar prezenta, în opinia raportorului european, mult mai omogen. Din punctul de vedere al parlamentarului socialist Jan Marinus Wiersma, criticiile Comisiei Europene la adresa Bulgariei în privinţa slabelor rezultate în combaterea corupţiei şi a crimei organizate s-ar datora timpului pierdut de Sofia cu organizarea ultimului scrutin electoral. „Între cele două ţări există o diferenţă de timp, una este la stadiul adoptării legislaţiei, alta la cel al implementării” a declarat vicepreşedintele grupului socialist, Jan Marinus Wiersma. Însă aderarea Bulgariei la 1 ianuarie 2007 nu este o certitudine. În lipsa actualului raportor pentru România, Pierre Moscovici, am întrebat-o pe baroneasa Emma Nicholson despre o posibila amânare a uneia dintre cele două candidate, Bulgaria sau România.

Emma Nicholson, fost raportor al Parlamentului European pentru România:

„Ţara de risc este Bulgaria. De ce este Bulgaria în această situaţie? Pentru că nu a arătat voinţă în aplicarea reformelor atât de necesare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, combaterea corupţiei sau a proceselor judiciare. Corupţia şi lipsa justiţiei distrug democraţia mult mai puternic decât orice alte infecţii. De aceea, există un mare semn de întrebare referitor la Bulgaria. În opinia mea, ambele ţări ar trebui să adere împreună. Cred că este necesar să adsorbim Bulgaria fiindcă reformarea sa din interiorul UE va fi mai rapidă.”

Cât despre discuţia de astăzi din Parlamentul European, Emma Nicholson s-a declarat convinsă că legislativul de la Bruxelles „nu va reuşi să provoace Comisia Europeană să dezvăluie în avans conţinutul raportului lui Ollie Rehn. Raportul CE nu va fi cunoscut înainte de 16 mai, însă de ce nu am încerca să obţinem un răspuns pe această temă?! Provocând un răspuns din partea Comisiei, Parlamentul trebuie să se clarifice el însuşi cu privire la poziţia pe care o avea faţă de aderarea de la 1 ianuarie a celor două ţări. În toate cazurile, răspunsul pentru România va fi unul pozitiv”.

Astăzi după amiază, comisarul Ollie Rehn va răspunde întrebărilor formulate de parlamentarii europeni cu privire la capacitatea României şi Bulgariei de a adera la 1 ianuarie 2007.

Victor Iulian Tuca, Bruxelles