1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Curtea Constituţională a validat procedura de suspendare

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti10 iulie 2012

Curtea Constituţională s-a exprimat asupra celor mai acute subiecte ale momentului şi urmează să stabilească condiţiile de validare a referendumului de demitere a preşedintelui.

https://p.dw.com/p/15UgE
Imagine: AP

Deciziile Curţii Constituţionale au fost aşteptate cu mare emoţie de ambele tabere politice. Curtea a creat nu odată surprize şi se poate spune că, la un nivel mai redus, deciziile de luni seara au fost şi ele surprinzătoare. Se ştie că, în trecut, Curtea, printr-o argumentaţie elaborată, a limitat posibilitatea schimbării unui preşedinte de cameră. De data aceasta însă, Curtea şi-a declinat competenţa atât în cazul preşedintelui Senatului Vasile Blaga, cât şi în cazul preşedintei Camerei Deputaţilor Roberta Anastase. În termeni juridici, sesizările de neconstituţionalitate au fost respinse, cu majoritate de voturi, ca inadmisibile. Cu alte cuvinte, Curtea îşi limitează dreptul de a interveni în subiectele de organizare internă a Parlamentului. În termeni practici, Vasile Blaga şi Roberta Anastase au fost demişi.

Deciziile acestea au însă o legătură cu cea mai importantă decizie de luni, cel puţin pe plan teoretic. Legea prin care hotărârile parlamentului au fost scoase de sub controlul  Curţii a fost declarată neconstituţională în următorii termeni: ”soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională.” Până la publicarea argumentaţiei, am putea înţelege că înaltul for constituţional a încercat să facă o distincţie între hotărârile care nu afectează principii şi valori şi alte hotărâri cu conţinuturi îndoielnice din punct de vedere democratic.

Este posibil ca această decizie să fi fost influenţată de dezbaterea aprinsă care s-a purtat în aceste zile în medii interne şi europene privind riscurile pe care le-ar putea prezenta o majoritate parlamentară zdrobitoare. Printr-o hotărâre parlamentară ar putea fi limitate drepturile opoziţiei, cum ar fi, de exemplu, reprezentarea în comisiile de specialitate. Curtea admite, aşadar, că hotărâri de tipul celeia prin care au fost revocaţi Vasile Blaga şi Roberta Anastase vor fi excluse de la controlul de constituţionalitate, dar altele nu. Curtea a evitat aşadar să răspundă direct la cea mai acută întrebare din ultima săptămână: hotărârea de suspendare a preşedintelui, ar trebui sau nu să fie exclusă de la controlul de constituţionalitate?

Cert este că deocamdată am asistat la decizii identice cu cea din 2007: Curtea a respins ca inadmisibilă cererea preşedintelui privind conflictul juridic dintre parlament şi preşedinte şi, printr-o altă decizie, a constatat că procedura privind suspendarea din funcţie a preşedintelui a fost respectată. Prin aceeaşi decizie, a constatat că interimatul funcţiei de preşedinte va fi asigurat de preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Deciziile acestea au deschis calea către referendumul din 29 iulie ale cărui condiţii de validare sunt deocamdată incerte.

 Autor:Horaţiu Pepine