Curtea Constituţională cehă aprobă Tratatul de la Lisabona

Cum era de aşteptat, Curtea Constituţională din Cehia a respins ultima plângere împotriva Tratatului de la Lisabona, a doua de acest fel. Ea a fost înaintată de apropiaţi ai preşedintelui Vaclav Klaus, care şi-ar fi dorit să mai prelungească cu încă cîteva luni, lupta demonstrativă pe marginea documentului. De altfel, Curtea Constituţională de la Brno a respins deja în primăvară o atare plîngere, dând câştig de cauză Tratatului Uniunii Europene.

Celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene au ratificat deja Tratatul, irlandezii s-au prezentat la urne chiar pentru a doua oară, spre a-şi exprima opţiunea. Acum, preşedintele Vaclav Klaus va fi obligat să semneze procedurile de ratificare, încheind astfel îndelungatul proces şi în Cehia. Ca urmare, prevederile Tratatului de la Lisabona, care reorganizează structurile de bază ale Uniunii Europene, pot intra în sfârşit în vigoare în luna ianuarie 2010.

Preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, adversar declarat al spaţiului comunitar, nu mai are nici o scuză pentru blocarea procesului de ratificare. Argumentele sale, potrivit cărora Cehia îşi va pierde suveranitatea statală iar Uniunea Europeană se va transforma într-un superstat, sunt lipsite de substanţă şi nu au nicio legătură cu realitatea. În aplauzele celor care privesc cu scepticism evoluţia Uniunii Europene, Vaclav Klaus a întins coarda peste măsură, provocând la culme clasa politică de vârf a Europei. Spectacolul dorit de preşedintele Cehiei s-a consumat, acum a sosit momentul să cadă cortina.

Totuşi, istoria ratificării Tratatului de la Lisabona arată cât de puternică este rezistenţa împotriva creşterii continue a Uniunii Europene şi cât de dificil este managementul unei structuri atît de complexe. Ideea unei reforme a Uniunii Europene s-a născut deja în anul 2000 când şefii de stat şi de guvern ai statelor membre au căzut de acord asupra Tratatului de la Nisa, un document care s-a dovedit a fi însă nesatisfăcător.

După cinci ani de negocieri şi discuţii, statele comunitare au prezentat un nou Tratat, numit Constituţie, document respins de Franţa şi Olanda. Noi runde de negocieri au dus în final la o variantă prescurtată, diluată, a fostei Constituţii: Tratatul de la Lisabona.

Documentul, un rezumat al Tratatelor premergătoare, introduce în structurile Uniunii Europene un nou sistem de vot, oferă mai multe modalităţi de decizie prin vot majoritar şi prevede înfiinţarea unor noi instituţii cu obiective vag definite.

Nici Tratatul de la Lisabona nu este un succes deosebit iar procesul aparent interminabil de ratificare arată că Uniunea Europeană nu poate face decât paşi mici înainte. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că Uniunea Europeană totuşi, se mişcă! Funcţionarea spaţiului comunitar, poziţia Uniunii Europene în lume, acţiunile concertate în timpul crizei economice sau linia politică unitară în protecţia mediului nu sunt atât rezultatul literei moarte a Tratatelor cât mai ales al voinţei politice a responsabililor europeni.

Autor: Bernd Riegert/ M.P.
Redactor: Rodica Binder