Curtea Constituţională nu se amestecă în organizarea internă a Senatuluii

Decizia Curţii e întrucâtva suprinzătoare, deoarece în deciziile anterioare cu conţinut similar se pronunţase pentru o mare stabilitate a funcţiei, făcând demiterea unui preşedinte de Senat aproape imposibilă. De data aceasta este posibil să fi judecat ţinând seama de mai recentele hotărâri referitoare la întinderea prerogativelor sale, ceea ce a împiedicat o examinare a fondului.

În orice caz asistăm la o schimbare majoră în practica parlamentară: revocarea lui Vasile Blaga a creat un precedent validat indirect de Curtea Constituţională, care va permite pe viitor oricărei majorităţi să-şi impună candidatul propriu. Este cât se poate de logic din punct de vedere politic. Dar logic ar fi fost şi în 2005 ca Alianţa DA să-l poată schimba pe Nicolae Văcăroiu, după reformularea majorităţii guvernamentale. Or, Curtea Constituţională s-a opus cu o argumentaţie complicată, pe care a reeditat-o ulterior.

Aşadar, chiar dacă decizia Curţii este oportună din punct de vedere politic, căci confirmă poziţia dominantă a USL pe scena politică şi evită o nouă înfruntare neproductivă, ea arată încă odată cât de labilă este Curtea Constituţională. Impresia neplăcută este că acest for are de multe ori dreptate greşind şi greşeşte având dreptate. Neclarităţile acestea transformă Curtea într-un for imprevizibil, ceea ce este de natură să sporească neîncrederea.

Desigur că, în anumite situaţii aparent contradictorii, Curtea poate produce o argumentaţie solidă, căci o sesizare poate fi respinsă pe fond sau din motive de formă, dar alteori lasă impresia unei grave precarităţi. Nu a fost deloc clar de pildă, de ce în 2007 Curtea a instituit un referendum de demitere a preşedintelui fără cvorum, pentru ca în 2012 să stabilească un cvorum, practic de neatins. Aceste răsturnări de perspectivă nu vor putea fi niciodată argumentate din punct de vedere juridic.

Decizia Curţii cu privire la preşedinţia Senatului este benefică pentru pacea politică şi punerea ei în discuţie la nivel politic ar fi nepotrivită. Dar mai devreme sau mai târziu, ar trebui ca întreaga jurisprudenţă a Curţii în privinţa dreptului constituţional şi parlamentar să fie reanalizată cu multă atenţie pentru a se crea un cadru teoretic mai ferm, care să nu mai permită aceste fluctuaţii de optică.