1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Netanjahu Grundsatzrede

Joachim Alexander15 iunie 2009

Mult aşteptatul discurs de duminică seară al premierului israelian Benjamin Netanyahu a declanşat atât reacţii pozitive, cât şi de împotrivire.

https://p.dw.com/p/I9U5
Imagine: AP

În vreme ce Barack Obama n-a ezitat să catalogheze discursul lui Netanyahu drept un pas important spre obţinerea păcii, partea palestiniană a dezavuat prompt solicitările exprimate de şeful guvernului israelian, de care acesta condiţionează crearea unui stat palestinian independent.

Uniunea Europeană a salutat discursul lui Netanyahu, pe care îl consideră, la fel ca preşedintele american, un important pas înainte spre soluţionarea conflictului din Orientul Apropiat. În cadrul întrunirii miniştrilor de externe ai UE în Luxemburg, britanicul David Miliband a declarat că este un lucru bun că premierul israelian consideră crearea unui stat palestinian independent drept parte integrantă a viitorului regiunii.

Ceva mai plastic în declaraţii, ministrul de externe finlandez, Alexander Stubb, a precizat că, deşi discursul lui Netanyahu a fost un pas în direcţia cea bună, spusele lui premierului israelian sunt "precum un pepene roşu: 92% apă. Iar pepenii moderni nu au nici măcar sâmburi".

Demilitarizarea, acesta este cuvântul de ordine când vine vorba de crearea unui stat palestian, lucru pe care premierul israelian nu l-a respins nicidecum în discursul său de duminică.

"Dacă primim aceste garanţii privind demilitarizarea şi dacă palestinienii recunosc Israelul ca stat al poporului evreu, atunci vom ajunge la o soluţie bazată pe un stat palestinian demilitarizat alături de Israel".

"O viaţă normală"

În discursul său de circa treizeci de minute, şeful guvernului israelian a abordat inclusiv chestiunea refugiaţilor palestinieni, declarând că aceasta trebuie soluţionată în afara graniţelor statului israelian. De asemenea, Benjamin Netanyahu a declarat că Jerusalimul trebuie să rămână capitala nedivizată a Israelului. Pe de altă parte însă, palestinienii şi-au exprimat de mai multe ori dorinţa de a transforma partea de est a oraşului în capitala viitorului stat Palestina.

Primul ministru Netanyahu şi-a exprimat fără echivoc părerea şi cu privire la coloniile evreieşti din Cisiordania.

"Nu intenţionăm să ridicăm alte colonii sau să le extindem pe cele existente. Trebuie însă să permitem locuitorilor din aceste colonii să aibă o viaţă normală. Ei nu sunt duşmanii poporului, şi nici duşmanii păcii. Ei sunt fraţii noştri şi surorile noastre", a mai spus premierul israelian.

Nici o negociere cu Hamasul

Premierul israelian a respins orice fel de negocieri cu organizaţia islamistă Hamas, precizând că responsabilitatea pentru situaţia din Gaza revine reprezentanţilor Autorităţii Palestiniene.

"Palestinienii trebuie să ia o decizie importantă. Trebuie să aleagă între pace şi Hamas. Este treaba Autorităţii Palestiniene să restabilească ordinea în Fâşia Gaza şi să controleze Hamasul. Israelul nu va negocia cu terorişti care vor să-l distrugă", a conchis Netanyahu.

În cadrul aceluiaşi discurs, premierul israelian a mai spus că programul nuclear iranian reprezintă cea mai mare ameninţare pentru Israel şi întreaga lume.

Autor: Sebastian Engelbrecht / Vlad Drăghicescu

Redactor: Ovidiu Suciu