Dacia Sandero: acolo unde doare

Marca Dacia este un fenomen. Dar dacă îi întrebăm pe liderii concernelor concurente atunci inevitabil strâmbă din nas. "Bleah, maşini ieftine! Din astea să facă alţii şi să-şi strice renumele mărcii". Vine însă şi momentul în care şefii elitişti primesc de la diferite departamente statisticile de vânzare. Şi când văd că Dacia a vândut peste un milionde exemplare în doar 3 ani, expresia feţei denotă o evidentă invidie. Şi chiar dacă Renault a pierdut poate din clienţii elegantei mărci de limuzine în favoarea autoturismelor ieftine, se pare totuşi că momentul lansării nu putea fi mai potrivit. Marii producători se luptă în contextul presiunii inflaţioniste din ce în ce mai crâncen pentru clienţi. Deseori trebuie să facă reduceri aproape falimentare numai pentru a nu rămâne cu maşina pe stoc. Iar în tot timpul acesta, Loganul se vinde de la sine - fără vreun rabat!

Pe viitor, situaţia ar putea deveni şi mai dramatică. Pentru că Sandero apare pe piaţă nu doar ca o maşină bună şi ieftină, ci şi un exemplar care arată bine, un model hatchback cu look de Opel Corsa & Co. care se potriveşte bine cu imaginea europenilor occidentali despre un automobil. Cu alte cuvinte, Sandero - cu aceeaşi platformă de la Renault Clio - nu este un Logan cu portbagaj pe cât de spaţios pe atât de pătrăţos, ci o maşinuţă veselă care rulează cu un zâmbet larg şi faruri mari şi curioase prin lumea largă. Câteva elemente cromate înnobilează caroseria. Noua emblemă Dacia este dovada mândriei, provocată pe bună dreptate de succesul de până acum. Doar portbagajul, curbura ciudată a lunetei şi stopurile uriaşe nu trebuie neapărat să placă tuturor.

Dar nu-i problemă, pentru că Dacia Sandero oricum nu vrea să câştige clienţi neapărat prin frumuseţe. Cumpărătorii acestui tip de autovehicul sunt oameni calculaţi, care iau decizia ori la rece ori pe baza unui buget limitat. Unul din argumentele Sandero este şi spaţiul peste media clasei în care concurează. Portbagajul cu 320 litri găzduieşte lejer cu 10% mai multe valize decât VW Polo sau Renault Clio. Iar preţul de pornire de 7500 EUR este aproape imbatabil.

O pată de culoare în lumea gri a maşinilor ieftine

Să nu credeţi însă că Sandero este o sărăcăciune pe patru roţi. Ce-i drept, la varianta de bază volanul, încuietorile, geamurile şi oglinzile sunt acţionate de forţa fiecărui şofer, ceea ce va părea neobişnuit răsfăţaţilor cu limuzine, dar starea de fapt nu îngrădeşte chiar atât de mult confortul pasagerilor. Şi totuşi, toate variantele de dotări dispun de două Airbaguri frontale, ABS şi asistenţă la frânarea de urgenţă. Pentru bani mai mulţi se pot achiziţiona direcţie asistată, airbaguri laterale sau instalaţie de climatizare. Detaliile optice sunt completate de inserturi metalice şi tapiţerii chiar drăguţe, care fac din Sandero o pată de culoare în lumea gri a maşinilor ieftine. Alte modele coreene de pildă sunt mult mai plictisitoare. De menţionat totuşi că lipsa cu desăvârşire a ESP-ului, indiferent de varianta de dotări, este un minus destul de mare.

Succesul Dacia împiedică declinul Renault

De succesul Daciei în Germania, ţara răsfăţată a cailor putere, sunt surprinşi până şi managerii Renault. Pe de altă parte, maşina ieftină a contribuit la ridicarea cotei de piaţă a concernului mamă, care cu marca Renault a trebuit să admită o scădere de 10% la înscrierile de autovehicule noi. Iar conform statisticilor interne, două treimi din cumpărătorii germani de Dacia nu au avut niciodată maşină nouă. De unde schimbarea? "Păi pentru că acum îşi pot permite o maşină nouă", afirmă cu mândrie managerii Renault.

Şi nici nu greşesc, pentru că în medie, preţul unui automobil nou se situează în Germania la 24.000EUR. Şi iată cum Dacia loveşte exact unde doare, cu ai săi 8500EUR mai mult decât rezonabili. Atâta doar că fanii Sandero vor trebui să se înarmeze cu multă multă răbdare. Din cele 8000 de maşini preconizate a fi comercializate în Germania anul acesta, 5000 au fost deja vândute în avans.