1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dan Perjovschi la Köln

Radu Procopovici28 iulie 2005

Graficianul român Dan Perjovschi este prezent la Muzeul de Artă Contemporană LUDWIG din Köln, realizînd pe durata mai multor săptămîni o acţiune care se potriveşte perfect spaţiului de expunere temporară care i-a fost acordat şi care se numeşte "D.C."- prescurtare a termenului din limba engleză a simbolului tehnic "curent continu".

https://p.dw.com/p/B2sZ
Muzeul LUDWIG din Köln
Muzeul LUDWIG din KölnImagine: Museum Ludwig

Cred că trebuie să încep prin a face cîteva precizări terminologice din anunţul relatării. Dan Perjovschi a dobîndit de multă vreme un prestigiu internaţional, ţinînd cursuri şi la institute de artă de peste ocean. Iar el nu mai este doar un grafician, ci un creator multimediatic, care îşi exprimă concis şi fără agresivitate spiritul critic în cele mai diferite moduri.

Să ne gîndim la Rabelais: el sperie sau ameninţă mai mult decît delectează, eliberînd oamenii de opresiunea autoritaritarismului? Asocierea cu acest mare caricaturist literar din epoca Renaşterii ne duce cu gîndul la omologi mai noi dintre care nu voi cita decît "cazul" Daumier. Revenim astfel la relaţia nu foarte modernă a artelor vizuale cu presa şi cu mediile tot mai influente.

Incă o corectură: activitatea lui Dan şi Lia Perjovschi nu poate fi redusă la schiţe şi caricaturi. La caiete de notiţe pline de poante scrise şi în limba engleză. In ultimii 15 ani munca lor s-a extins la televiziune şi la analiza tuturor domeniilor de creaţie. Este mult şi uşor de înţeles într-o societate postcomunistă unde creatorii nu se mai bucură de considerabile subvenţii de stat.

Revenind la Köln, la această instalaţie ce se compune zi de zi într-o sală înaltă, de proporţii monumentale, trebuie precizat ce semnifică formula "art in progress". Este vorba de un atelier instalat într-un mare muzeu. O şansă rară. Materia primă este minimală ca paletă, dacă nu ne uităm la scara din aluminiu pe rotile ce are cam trei staturi de om. Ea îi permite lui Perjovschi să deseneze casetoane de la tavan pînă la podea, secvenţe dintr-o bandă desenată alimentată zilnic cu informaţii de actualitate din presa internaţională etalată în sală pe mai multe mese de lucru.

Dacă abia acum avem o imagine a atelierului-expoziţie, mai trebuie spus, că de cînd artistul a început să lucreze în muzeu, sala stă cu porţile larg deschise. Oricine trece prin Muzeul Ludwig se poate întîlni cu Dan Perjovschi, asistînd la activitatea sa, discutînd cu el şi eventual făcîndu-i sugestii. Contactul poate continua la cafeneaua muzeului, iar artistul va mai sta la dispoziţia vizitatorilor şi după vernisajul din 28 iulie pînă spre sfîrşitul lunii august.

Este o acţiune complexă în care se îmbină dimensiunea spaţială cu cea temporală, concretizîndu-se într-o instalaţie interactivă, dar efemeră. S-a făcut o documentare fotografică a diferitelor etape ale acestui eveniment şi nu se ştie încă cum şi în ce măsură ea va putea fi conservată, multiplicată şi redifuzată. Desenînd direct pe pereţii Muzeului Ludwig, Dan Perjovschi şi-a asumat riscul acestei efemerităţi, ceea ce conferă întregului proiect susţinut călduros de directorul Kaspar König un caracter şi mai don-quişotesc.

Ar fi fost posibilă vreodată arta fără un simţ al riscului şi plăcerea aventurii ? La originea acestui proiect s-a aflat şi o bună doză de umor. Perjovschi desenase cu cretă albă pe pereţii negri ai unei coxării o altă instalaţie pe care, văzînd-o, Kaspar König a avut ideea de a-i propune artistului să refacă pe zidurile albe ale Muzeului Ludwig reversul imaginii. Este jocul dintre negativ şi pozitiv, un fel de developare a imaginii din alt timp şi din alt ambient, un alt mod de cucerire a timpului în ciuda efemerităţii ambelor acţiuni. Muzeul se apropie de studioul de filmări, temă la care vom reveni vorbind despre prezenţa lui Christoph Schlingensief tot la Köln, alături de Perjovschi, în studioul A.C. a "curentului alternativ". Vernisaj simultan.