1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Daniel Morar - acasă hulit, în Europa premiat

Victor Iulian Tucă4 decembrie 2008

Pe 2 decembrie, Daniel Morar a mai făcut un pas spre recunoaşterea europeană, fiind premiat de revista European Voice cu distincţia"Europeanul Anului".

https://p.dw.com/p/G98t
Bruxelles-ul îi premiază pe româniImagine: EU

Fireşte, detractorii procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anti-corupţie vor spune, este un premiu irelevant. Cum au spus-o şi atunci când Monica Macovei a devenit „Femeia Europei”. Aparent, ei au dreptate. Aceste premii sunt „numai” o recunoaştere formală, fără vreo relevanţă juridică sau politică la nivel european. Faptul că medalia s-a decernat la nivel de preşedinte de Parlament European (Monica Macovei) sau, cum este cazul lui Morar, într-un cadru solemn, în Palatul Bursei din Bruxelles, sub înaltul patronaj al premierului belgian Yves Leterme poate că nu spun mare lucru .

Nici faptul că „European Voice face parte din „The Economist”, nici faptul că Poul Nyrup Rasmussen, preşedintele Socialiştilor Europeni şi deputat în Parlamentul European, a găzduit acest eveniment - nu are vreo importanţă la nivel unor analişti unde scandalul este singurul lucru ce, în final contează.. Înţeleg asta.

EU Kommissarin Meglena Shtilianova Kuneva
Meglena Kuneva premiată şi ea de European VoiceImagine: AP Photo

Un lucru este însă cert: faptul că Daniel Morar, la categoria "Inspiraţia anului", a câştigat un premiul (sub motivaţia juriului că "a ridicat lupta anticorupţie la un nivel înalt") spune tot. În primul rând, foarte puţine persoane au fost recompensate. Premiul cel mare a fost obţinut de comisarul de origine bulgară Meglena Kuneva, ce se ocupă cu protecţia consumatorilor, ("pentru eforturile de a adapta drepturile consumatorului la economia digitală"). Au mai fost premiaţi, Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, politicianul naţional al anului a fost desemnat preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy iar Stavros Dimas (comisar european pe mediu) şi europarlamentarul Claude Turmes, au fost recunoscuţi pentru merite deosebite în privinţa mediului înconjurător.

Doar şase primii europene, printre care şi distincţia oferită procurorului-şef DNA înseamnă un succes meritat al unui om „atipic” pentru România zilelor noastre.

În lipsa politicienilor români, europenii recompensează munca lui Daniel Morar ca un îndemn îndreptat spre alţii procurori şi judecători români în stare să ducă lupta împotriva corupţiei cum a făcut-o actualul şef DNA.

O palmă pe obrazul justiţiei actuale?

E totodată o palmă aplicată actualului ministrul al justiţiei Cătălin Predoiu, a cărui propunere de numire a unei alte persoane la şefia DNA a arătat că nu se pot înfăptui lucruri măcar decente cu oameni mici.

Dana Spinanţ, director „European Voice” vorbeşte, în exclusivitate pentru Deutsche Welle, despre semnificaţie acestei recunoaşteri a activităţii excelente a procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de către comunitatea europeană:

Cititorii European Voice şi cei care au auzit despre nominalizarea lui Daniel Morar la premiile , au considerat că dintre toţi cei nominalizaţi în categoria lui, „Inspiraţia Anului”, el este cel care merită în acest an să fie recompensat pentru felul în care a condus lupta împotriva corupţiei în România. Motivul nominalizării era faptul că Daniel Morar a adus lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Asta înseamnă că a atras atenţia asupra luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, în Europa şi peste tot în lume, în România şi că a încercat să-i atingă pe politicieni sau pe oamenii aflaţi la nivel înalt care erau angajaţi în activităţi de corupţie. Practic, premiul „Inspiraţia Anului” pentru Daniel Morar înseamnă că problema corupţiei din România este de actualitate, este îngrijorătoare pentru cititorii European Voice şi că activitatea lui este susţinută de această comunitate informală europeană pentru viitorul apropiat”.