Dar dacă, de fapt, ar părăsi doar Germania zona euro?

Dar dacă, de fapt, ar părăsi doar Germania zona euro?

"Ar trebui să ne gândim dacă nu cumva locul este nepotrivit pentru noi", sugerează, prudent, Manfred Neumann, profesor emerit la Universitatea din Bonn. Un gând care îl macină şi căruia, într-un final, a decis să-i dea glas.

Diferenţa, crede Neumann, stă în nivelul de industrializare, mult diferit în Germania faţă de cel din alte state ale zonei euro. Cifrele spun că peste 20% din totalul economiei germane provine din industrie, în vreme ce în Franţa, aportul a coborât la maximum 10-12 procente. Şi, în vreme ce productivitatea industriei germane creşte, costurile de producţie fac din industria italiană una din ce în ce mai necompetitivă. "Dacă vom urma această cale, moneda noastră va avea nevoie periodic de reevaluări de pe urma cărora vor beneficia alţii", avertizează Neumann.

Clyde Prestowitz şi John Prout sunt economişti americani şi exprimă o părere similară într-o analiză publicată pe pagina de web a CNN: spaţiul euro nu suferă atât de pe urma datoriilor şi a dificultăţilor economice din ţările periferice, cât, mai degrabă, din cauza hipereficienţei Germaniei. Politicile de salvare au eşuat, până acum, din cauza unei premise greşite: s-a dorit ca statele cu probleme să devină mai germane.

De fapt, de 20 de ani, politicile austere germane, menite să confere soliditate bugetului, sunt mai degrabă supărătoare pentru cei ce şi-au dorit un spaţiu monetar comun. În august 1993, când Franţa a trebuit să scoată din rezerva strategică peste jumătate din stocul de devize forte pentru a opri prăbuşirea francului, "moneda unică europeană" - mecanismul precursor zonei euro - a trecut de puţin pe lângă desfiinţare. Un grup de 11 state decidea, atunci, să permită o anumită (şi limitată) bandă de manevră pentru monedele proprii.

Marca germană devenise rapid moneda-ancoră, celelalte state se aflau tot timpul sub presiune iar băncile naţionale au fost mereu nevoite să intervină. Guvernatorii acestora din urmă şi miniştrii de Finanţe s-au întâlnit într-o veritabilă şedinţă de război - iar francezii au venit cu propunerea ca germanii să părăsească uniunea monetară, aminteşte Neumann. Situaţia a fost salvată de emisarii Olandei, care promiteau să iasă deodată cu Germania din acordul comun - poziţie adoptată imediat şi de Belgia. Sub presiunea unei iminente scindări, compromisul s-a numit extinderea de şapte ori a spaţiului de manevră pentru valutele naţionale - ceea ce, până la urmă, a reprezentat o declaraţie de faliment pentru sistemul monetar european.

Avocatul german Jens Ehrhardt, specializat în probleme de fonduri de investiţii şi active, vorbeşte despre un destin falimentar pentru euro. Într-un comentariu publicat de cotidianul economic Handelsblatt, Ehrhardt scrie că o ieşire a Germaniei din zona euro ar întări spaţiul monetar şi ar oferi flancului sudic al Europei şansa de a se reînzdrăveni.

Germania s-ar întoarce, astfel, la bătrâna D-Mark, una foarte puternică, anticipează observatorii. Scenariul ar putea evolua asemeni celor petrecute nu demult în Elveţia: exporturile şi turismul au pierdut atât de mult de pe urma robusteţei monedei naţionale, încât banca centrală a fost obligată să stabilească o cotaţie intervenţionistă de 1,20 de franci la un euro. Din septembrie trecut, când a ales să intervină, banca centrală cumpără periodic devize, pentru a nu mai permite aprecierea francului.

Nu e un model rău, comentează economiştii americani Prestowitz şi Prout. Va urma o diminuare a exporturilor şi o creştere a şomajului; şi, nu în ultimul rând, va despovăra Germania de prelungita susţinere a Greciei.

Autori: Danhong Zhang / Cristian Ştefănesu

Redactor: Rodica Binder