1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"De-a v-aţi ascunselea..."

Alexandra Sora 10 iunie 2008

"Vedetele s-au jucat de-a v-aţi ascunselea" titrează Neue Zürcher Zeitung un articol consacrat meciului România - Franţa.

https://p.dw.com/p/EGqr
Imagine: AP

Comentatorii sportivi de la cotidianul care apare chiar în oraşul Zürich, unde a avut loc meciul deloc spectaculos, se arată dezamăgiţi de prestaţia slabă a vicecampioanei mondiale, Franţa. "Selecţionata Franţei a preferat tactica, sacrificând spectacolul fotbalistic", scriu jurnaliştii din Zürich. Frankfurter Allgemeine Zeitung califică meciul de ieri care s-a terminat cu rezultatul de 0 - 0 drept expresie a "artei aluziei", şi deplâng lipsa unor faze cu adevărat interesante. Comentatorii sportivi din Frankfurt au şi cuvinte de laudă la adresa selecţionatei României, precizând: "Deşi nu se numără printre favoriţi, echipa lui Piţurcă şi-a apărat reputaţia de adversar robust şi incomod printr-un joc abil". Frankfurter Allgemeine Zeitung îl citează pe Adrian Mutu, care declarase înainte de începerea turneului că "doar amatorii de adrenalină ar paria pe România în faza grupelor". Jurnaliştii germani conchid însă, "că este posibil ca numărul acestor amatori de adrenalină care au încredere în români să fi crescut după meciul cu Franţa". La rândul lor, comentatorii de la Die Welt critică "lipsa de idei" a selecţionatei franceze, iar Süddeutsche Zeitung deplânge că nici una dintre echipe nu a fost dispusă să-şi asume vreun risc.

"Francezii lipsiţi de idei ajung la disperare în faţa românilor", titrează şi ediţia electronică a revistei Der Spiegel.

O altă temă abordată astăzi de presa occidentală sunt relaţiile germano-franceze, pe fundalul consiliului de miniştrii găzduit de oraşul bavarez Straubing. Le Figaro din Paris califică întâlnirea dintre preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel drept semnal pozitiv, "cu toate că cei doi potentaţi au un stil politic cât se poate de diferit". Cotidianul Sud-Ouest din Bordeaux vede lucrurile cu totul altfel, opinând: "De la victoria electorală a lui Sarkozy încoace, relaţiile germano-franceze sunt mai tumultoase decât au fost vreodată în trecut. Lui Merkel îi displace stilul preşedintelui francez şi egocentrismul său politic". "Sarkozy şi Merkel sunt condamnaţi să coopereze", scrie L'Alsace. "Însă echilibrul dintre personalităţile lor atât de diferite va fi mereu instabil."

Nici relaţia dintre preşedintele american Bush şi europeni nu este prea echilibrată. Comentatorii occidentali se opresc astăzi asupra turneului şefului Casei Albe prin Europa, în cadrul căruia a sosit deja la Liubliana, în Slovenia. Jurnaliştii de la Die Presse consideră că acest turneu nu va duce la o solidaritate mai mare a europenilor faţă de planurile lui Bush. "De fapt, toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură alegerea unui nou preşedinte american", susţin editorialiştii din Viena. "Scepticismul europenilor faţă de planurile lui Bush în Orientul Apropiat persistă, motiv pentru care nu poate să se aştepte la prea multe gesturi de solidaritate pe bătrânul continent, deşi actualele guverne de la Berlin, Paris şi Roma sunt în mai mare măsură pro-americane decât cele precedente".

"Pacientul din Hinducuş" titrează Frankfurter Allgemeine Zeitung un amplu comentariu referitor la conferinţa dedicată Afganistanului care începe în curând la Paris. "A venit timpul pentru sinceritate şi autocritică, deoarece pacientul din Hinducuş este grav bolnav", conchid editorialiştii din Frankfurt, pledând pentru o suplimentare a contingentului militar occidental în Afganistan.