De ce a dorit Traian Băsescu parlament unicameral?

Referendumul pentru desfiinţarea Senatului a fost argumentat atît de neglijent, încît a atras în mod firesc multe contestaţii din partea societăţii civile.

Într-o primă variantă, preşedintele, Traian Băsescu, a spus că Parlamentul European va ţine loc de Senat, ulterior consilierii săi au argumentat că adoptarea modelului unicameral finlandez ar contribui la eradicarea corupţiei.

S-a arătat, desigur, de fiecare dată că un parlament cu o singură cameră va costa mai puţin. Iniţiatorii referendumului nu s-au străduit să argumenteze mai serios, pentru că mizau mai curînd pe efectul emoţional al sugestiei punitive pe care a conţinut-o întreaga campanie electorală.

Desfiinţarea Senatului şi reducerea numărului de paralmentari a fost prezentată, de fapt, ca o binemeritată sancţiune aplicată parlamentarilor „egoişti şi corupţi“. În plan subliminal referendumul a reeditat scenariul „boierilor trădători“ pedepsiţi de „un domn aspru, dar drept“.

Un mall cultural sau o mare instituţie internaţională

A devenit însă mai clar că au existat şi alte motive pentru această neglijenţă argumentativă. În cîteva rînduri, fără legătură cu modificarea Constituţiei, preşedintele Traian Băsescu a spus, în mod cît se poate de serios, că România îşi propune să aducă la Bucureşti o mare instituţie internaţională.

Dar unde şi-ar putea avea sediul o asemenea instituţie, în capitala care nici măcar un festival de muzică nu poate găzdui în bune condiţii? Va construi oare Guvernul o mare clădire, una care să satisfacă aceste înalte exigenţe?

În mod hotărît nu, pentru că bugetul de austeritate pe următorii ani a tăiat toate investiţiile şi pentru că nici nu ar avea unde să construiască. Rămîne o singură variantă. O înaltă instituţie internaţională nu ar putea fi găzduită decît la Palatul Parlamentului, care a trecut proba funcţionalităţii cu ocazia reuniunii NATO.

Iniţiativa deputatului PD-L Silviu Prigoană vine în sprijinul acestei ipoteze. Nici nu a început procesul de modificare a Constituţiei şi democrat liberalii vor să adopte o lege prin care să mute prezumtivul parlament unicameral într-o altă clădire, sediul actual urmînd a primi o altă destinaţie.

Silviu Prigoană a făcut în această privinţă şi cîteva comentarii, destul de îndoielnice. El a spus că guvernul ar fi iniţiat negocieri cu o companie de entertainement, care ar intenţiona să organizeze la Bucureşti mari festivaluri. Ideea, dacă se confirmă, întrece cu mult în extravaganţă şi prost gust proiectul Dracula-Parc al fostului ministru al Turismului, Dan Agathon.

E puţin probabil însă ca aceste ipoteze să aibă o bază serioasă. Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind mutarea unei mari instituţii internaţionale la Bucureşti sînt certe şi o asemenea instituţie nu ar încăpea, fizic şi simbolic, decît în Casa Poporului.

Deocamdată nu există confirmări oficiale. Cert este că PD-L a iniţiat deja un proces la capătul căruia Parlamentul redus la o singură cameră ar urma să fie mutat, după cum a explicat deputatul Silviu Prigoană, în clădirea moştenită de asemenea de la Ceauşescu şi care multă vreme a fost rezervată unei viitoare Biblioteci Naţionale.

Dezbaterea constituţională pusă pe planul al doilea

Subiectul trezeşte destule contrarietăţi. În primul rînd nimeni nu iubeşte la Bucureşti Casa Poporului, care aduce aminte de perioada cea mai brutală din istoria României recente.

Pe locul Casei Poporului s-a aflat pînă în anii 80 cartierul Uranus, un cartier de case scunde şi grădini pline de verdeaţă după vechiul stil al Bucureştilor care trezeşte şi astăzi nostalgii sfîşietoare.

Primăria Capitalei şi Ministerul Culturii lansaseră, în perioada guvernării CDR, un amplu proiet urbanistic, care a fost cîştigat de un arhitect german. Peste actuala structură de construcţii masive din epoca Ceauşescu ar fi urmat să se suprapună o reţea de tăieturi, care ar fi urmat întocmai traseele vechilor străduţe dispărute.

Cu toate că s-au cheltuit mulţi bani şi mult entuziasm, proiectul a fost complet abandonat. Toată lumea, de la arhitecţi urbanişti, artişti plastici, scriitori, academicieni şi pînă la persoane fără distincţii deosebite ar fi dorit să se intreprindă ceva pentru transformarea acestei zone, care pare anume făcută să împiedice accesul oamenilor.

Prin urmare, abandonarea clădirii nu ar provoca lacrimi nimănui. Un deputat liberal făcuse chiar, cu ani în urmă, un serial de televiziune în care prezenta părţile monstruoase ale acestei construcţii, cu trimitere desigur la victimele îngropate în şantierul de pe Uranus.

În 1990 a apărut şi un roman al unui fost locotenent de tancuri, care descria condiţiile inumane în care erau siliţi militarii să lucreze sub supravegherea strictă a Securităţii.

Dar dacă este să-l credem pe deputatul PD-L, Silviu Prigoană, Parlamentul ar urma să se mute într-o construcţie similară, cu aceleaşi antecedente, una la fel de urîtă, doar că ceva mai mică. Nu există aşadar nici un motiv de entuziasm.

Contrariază însă nu doar lipsa de gust, pragmatismul caricatural al proiectului în varianta Prigoană, dar şi faptul că dezbaterea despre modificarea Constituţiei este trecută pur şi simplu cu vederea, ca o chestiune de ordin secundar.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident