1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De ce a fost criticată vizita Papei în Germania

27 septembrie 2011

Prea puţini înţeleg de ce oare călătoria lui Bendict al XVI-lea, controversată foarte încă înainte de a debuta, a primit note catastrofale din partea unei covârşitoare părţi a presei din patria Papei.

https://p.dw.com/p/12h2E
Papa Benedict al XVI-lea, în timpul slujbei de la FreiburgImagine: dapd

E primul Papă german de o jumătate de mileniu încoace. Cu toate acestea mass-media germană nu-i poate ierta defel conservatorismul şi stăruinţa de a nu accepta reformele pe care i le cere stânga.

Vizita Suveranului Pontif a survenit, într-adevăr, într-o fază dificilă pentru evoluţia apuseană a Bisericii Catolice. Tot mai numeroşi sunt catolicii germani care întorc spatele Bisericii. Între cele douăzeci şi patru de milioane de catolici din Republica Federală, „mulţi nu se mai consideră reprezentaţi de şeful acestei biserici. Vaticanul şi o parte din episcopii germani s-ar afla în răspăr faţă de realităţi în maniera în care Biserica tratează cazurile de abuz sexual şi interzice împărtăşania comună a catolicilor şi luteranilor sau hirotonisirea femeilor”, nota recent un  editorialist german.

Alţi observatori au criticat alocuţiunile rostite de Suveranul Pontif în Parlament şi la Freiburg, la finele călătoriei. Prima ar fi fost prea abstractă, prea filosofică  şi, ca atare, situată la ani lumină distanţă de durerile reale, cotidiene ale credincioşilor. În plus, această alocuţiune pare să fi atribuit liberalismului protestant vina pentru rătăcirile actuale.

În cea de-a doua, Papa a cerut unitate şi a condamnat creştinismul călduţ ori secularizarea Bisericii, respingând orice reforme.

Papst Papstbesuch 2011 Freiburg
Papa şi episcopii germani la FreiburgImagine: dapd

„Rămâneţi fideli Romei” - acesta ar fi fost mesajul central al vizitei, a afirmat vădit iritat şi editorialistul ziarului Financial Times Deutschland, care consideră că Papa ar fi „cimentat clivajul dintre germanii catolici şi cei protestanţi”. Fiindcă Suveranul Pontif ar fi ţinut să le arate protestanţilor că „Bisericile ortodoxe sunt mult mai aproape de Vatican decât luteranii”.

Un glas care, alături de alte ziare catolice, a elogiat totuşi vizita lui Benedict, a aparţinut cotidianului Passauer Neue Presse, din patria bavareză a lui Josef Ratzinger. Ziarul a elogiat ceea ce a calificat drept "puternicele semnale ecumenice lansate de papă", atât protestanţilor, cât şi, mai cu seamă, ortodocşilor.  

În fapt, altora, vizita papei - cu tot cu întâlnirea Suveranului Pontif cu evreii, cu musulmanii şi cu victimele abuzurilor sexuale - li s-a părut net mai inspirată decât celor mai multe voci germane. Esenţa ireductibilă a supărării unui important segment al presei germane este alinierea ei, de multă vreme,  la stânga, într-o zonă în care secularizarea a lichidat şi ultimele resturi de spiritualitate religioasă iar corectitudinea politică a luat locul dogmelor. A afirma, aşa cum o face Papa, că există valori eterne cărora merită să le rămâi loial, înseamnă a lovi în inimă relativismul postmodern.

Elita laică a Europei se simte vexată, fireşte, de opoziţia Bisericii catolice faţă de miruirea femeilor, faţă de recăsătorirea celor divorţaţi, faţă de căsnicia homosexuală, faţă de întreruperile de sarcină ori faţă de eutanasie. Într-o lume ultralaicizată, marea indispoziţie pe care a provocat-o Papa în propria sa patrie ţine însă mai puţin de una sau alta din poziţiile Vaticanului cât de faptul că Benedict a rămas singurul german proeminent, cu oarece autoritate, care mai îndrăzneşte să ţină piept modelor timpului.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Cristian Ştefănescu