De ce atâta grabă?

PDL şi PNL au hotărât să fuzioneze şi să o facă cât mai curând. Nu mai există nicio ezitare sau condiţionare. În ciuda unor proteste marginale din ambele partide, liderii lucrează frenetic: "Noi dorim o fuziune cât mai repede cu putinţă, repet, cât mai repede cu putinţă”, a spus Vasile Blaga.

De ce se grăbesc într-atât cele două partide? Pentru că se tem să nu piardă momentul favorabil apărut subit prin ”absenţa” preşedintelui Băsescu. Din motive necunoscute, dar care ar putea fi legate de eşecul electoral al PMP, preşedintele a permis o clipă partidelor să acţioneze fără imixtiuni de tot felul. Aşadar, fără declaraţiile maliţioase sau aluziile ameninţătoare ale preşedintelui - care nu a ascuns niciodată că doreşte să preia conducerea opoziţiei îndată ce încheie mandatul - liberalii şi democrat-liberalii îşi întăresc rândurile pentru o dublă înfruntare: una contra guvernului şi a doua contra preşedintelui. Reunite, PNL şi PDL fac aproape 30%, o forţă reală, care se pregăteşte pentru era post-Băsescu.

Este straniu: USL a apărut ca să-l învingă pe preşedinte, iar PDL şi PNL fuzionează din acelaşi motiv. Totuşi, aşa cum am mai arătat, de astă dată preşedintele nu lipseşte cu totul, căci din clipa în care militanţii PNL au făcut declaraţii de susţinere a ”statului de drept” privind în sus către diplomaţii occidentali aflaţi la balcon (vezi Eugen Nicolăescu la prezentarea moţiunii de cenzură), se poate spune că influenţa sa politică s-a extins. Dar liberalii au fost de acord să cedeze ”o parte de suveranitate” ca să poată obţine libertatea de a manevra pe tot spectrul politic. Cât priveşte PDL, puţin lipsea să nu fie iar înghiţiţi de ”marele răpitor” şi doar campania proastă a PMP i-a salvat de la dezastru.

Totuşi e un spectacol interesant să vezi cum înfloreşte viaţa politică atunci când discursul oprimant al preşedintelui încetează. Dintr-o dată oameni apatici şi fără iniţiativă devin alerţi, capătă culoare în obraji şi se lansează cu îndrăzneală în proiecte noi. Vasile Blaga spunea la Convenţia partidului din mai 2011 că partidul fusese complet golit de conţinut şi că dezbaterile altădată atât de animate din Modrogan fuseseră înlocuite cu decizii luate la Cotroceni. Sediul pustiu era metafora însăşi a partidului care nu mai exista decât cu numele. Luând distanţă faţă de preşedinte, PDL şi-a creat condiţiile unei noi existenţe.

S-a pus că PDL este mediocru, că liderii nu au nicio strălucire şi altele de felul acesta. Dar este de o mie de ori preferabil să vezi oameni mediocri cum lucrează în deplină libertate, cu toate energia de care sunt ei capabili, decât să asişti la armata robotizată în care îi transformase guvernarea Boc.

În fine, dacă intelectualii plecaţi la PMP ar fi transformat noul partid într-o scenă de luptă deschisă şi de reală dezbatere, ar fi avut autoritatea morală să critice. Dar câtă vreme au plecat capul sub sabia Elenei Udrea fără să opună nici cea mai mică rezistenţă, nu au nicio credibilitate.