1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De ce creşte moneda unică europeană?

Alina Kühnel11 noiembrie 2004

Euro atinge valori record. Pentru prima oară de la introducerea monedei unice europene, din ianuarie 1999, euro a atins ieri valoarea de 1 dolar si 30 de cenţi

https://p.dw.com/p/B2XF
Cât se va mai aprecia moneda unică?
Cât se va mai aprecia moneda unică?Imagine: AP

Anul 2004 pare a fi anul în care atenţia analiştilor financiari rămâne aţintită asupra monedei unice. Încă din luna ianuarie, analiştii economici vorbeau despre valori record. Motivele sunt multiple. Valoarea record atinsă ieri în raport cu moneda americană este justificată de situaţia finaţelor publice de peste ocean. Deficitul bugetar din Statele Unite a atins şi el cote greu de acoperit. 413 miliarde de dolari lipsesc din visteria publică americană, în vreme ce în urmă cu patru ani deficitul atingea numai 200 de miliarde de dolari. Pe dea lată parte, economia americană cunoaşte evoluţii bune, care implică o creştere a consumului peste cotele producţiei intrene. Este nevoie, prin urmare, de foarte mult capital străin. Şi astfel dolarul scade în mod sesizabil. Dacă la această situaţie se mai adaugă şi creşterea ratei la dobânda de referinţă, ceea ce s-a şi întâmplat ieri, atunci imaginea catastrofei pentru moneda unica europeană este completă.

Analiştii îi acuză pe americani de faptul că îşi clădesc o economie mai puternică pe spatele europenilor.

Per total însă, situaţia nu este atât de dramatică. Valoarea scăzută a monedei americane are şi avantaje. Pentru că preţul petrolului este stabilit prin tradiţie în dolari, devalorizarea monedei de referinţă atrage reducerea preţului pe pieţele europene.
Şi cum o monedă mai puternică îşi găşeşte întotdeauna adepţi în rândul comercianţilor, euro este preferat în schimburile comerciale din întreaga lume.