De ce dreapta nu are şanse

În linii mari, Valeriu Stoica a preluat mesajul său consacrat, care are în vedere cel puţin refacerea alianţei dintre PDL şi PNL. Singurul obstacol serios în calea unificării ar fi, în opinia sa, adversităţile personale: "Dacă liderii actuali ai PDL şi PNL nu se pot tolera reciproc", a spus Valeriu Stoica, "ei au şansa să urmeze modelul spaniol al Partidului Popular. Partidele de dreapta", a explicat în continuare, Valeriu Stoica, "s-au unit şi au format Partidul Popular Spaniol, moment în care liderii politici au făcut un pas înapoi pentru a înlătura adversităţile personale care împiedicau unificarea dreptei".

S-ar spune, ascultându-l pe cunoscutul strateg politic, că problema e strict psihologică. În realitate lucrurile sunt mult mai complicate

Prima observaţie este că dreapta românească nu este atât o orientare politică activă, cât o postură, o atitudine şi un sentiment. Creşterea dreptei în România s-a asociat pur şi simplu cu optimismul creşterii economice şi a avut la bază o aversiune faţă de stagnarea socială din perioada regimului Iliescu. Dreapta a fost sinonimă cu creştera conjuncturală a consumului şi cu optimismul economic, indiferent că sursele de venit erau private sau bugetare.

Marile şi constantele preocupări sociale din ultimii ani au mărturisit de fapt mai curând o situare la stânga. Una din obsesiile ultimilor 5-6 ani în România a fost deschiderea pieţelor occidentale pentru muncitorii din România. Libera circulaţie şi ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii din diferite ţări vest-europene a fost obiectivul politic central pentru toate guvernele de „stânga“ şi de „drepata“ care s-au succedat din 2000 încoace. Este iarăşi de remarcat că românii care pleacă în străinătate, în marea lor majoritate, caută să obţină un job şi prea puţini încearcă să iniţieze o afacere.

Din această cauză, liberalizarea circulaţiei serviciilor, care devenise la un moment dat o preocupare pe agenda Comisiei Europene, nu a suscitat mare interes în România.

În continuare unul din punctele tari de pe agenda diplomaţiei române a rămas libera circulaţie a forţei de muncă. De pildă ministrul de externe Teodor Baconschi: dacă are ceva de solicitat Germaniei, (aşa cum a dezvăluit într-un interviu acordat DW) este ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii. Nu este de asemenea un accident că unul dintre campionii dreptei ideologice din România, Traian Ungureanu, a ajuns în Parlamentul european să se preocupe cu predilecţie de tema ridicării restricţiilor de pe piaţa muncii. În esenţă, avem de a face cu o revendicare tipic sindicală ridicată la scara politicii de stat.

Partidele politice caută, fireşte, să preia aceste preocupări masive ale societăţii, care au fost, în esenţă, ataşate mereu la stânga socialistă. Chiar dacă în Vest, sub presiunea concurenţei, sindicatele şi partidele socialiste au devenit întrucâtva protecţioniste, subiectul liberei circulaţii a forţei de muncă rămâne în tabăra stângii şi cel mult la liberalii care votează de regulă la stânga (grupul ALDE din PE de exemplu). Creştin-democraţii sau conservatorii sunt însă mult mai reticenţi.

Dar, nu în ultimul rând, să remarcăm că preocupările sociale centrale ale momentului, pensiile, venitul minim garantat şi salariului minim pe economie pun dreapta în mare dificultate. Este aproape imposibil să ceri unor grupări politice ambiţioase să se solidarizeze în jurul unor măsuri de austeritate. PDL însuşi aşteaptă cu nerăbdare momentul să schimbe direcţia. PNL la rândul său, cât a fost la guvernare, a fost nevoit să cedeze unor presiuni sociale care au crescut nemăsurat de mult deficitele într-o perioadă de creştere economică substanţială.

Această stare de lucruri, chiar dacă e negată vehement de toţi actorii politici care continuă să afişeze ostentativ posturi de dreapta, acţionează subteran cu forţa realităţii înseşi şi se opune oricărui proiect ideologic de „refacere a dreptei". Partidele care vor să ajungă la putere sunt pur şi simplu nevoite fie să asume politici predominant de stânga, fie să se asocieze cu un partid al stângii. Refacerea alianţei dintre PNL şi PDL sub stindardul „dreptei" le-ar obliga, în schimb, pe amândouă să fie mai de dreapta decât şi-ar dori ele în realitate.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Cristian Ştefănescu