De ce nimeni nu poate discuta cu nimeni

O dezbatere reală pare mai greu de realizat ca niciodată. Institutul pentru Politici Publice a încercat iniţial să-i aducă împreună pe primii 6 candidaţi, în ordinea care reiese din sondaje. Dar sunt sondajele corecte pe toate palierele? Şi, dacă admitem că sunt corecte, cum mai putem spera şi critica? Şi de ce 6 şi nu 4, 5 sau 7? IPP s-a încurcat singur, în tot soiul de considerente de context.

Dacă îi chema doar pe aceia care contează cu adevărat, pe Ponta şi pe Iohannis, ar fi fost prea exclusivist şi ar fi părut o dezbatere de tur doi, dacă îl adăuga şi pe al treilea, adică pe Călin Popescu Tăriceanu, parea tendenţios şi favorabil stângii şi, mai ales, părea că vrea să elimine cu totul vocea paradigmei Băsescu, în speţă pe Elena Udrea. Dar cum să-l excluzi de la o asemenea dezbatere tocmai pe Teodor Meleşcanu, cel care s-a dovedit atât de util în chestiunea ofiţerului acoperit? În sfârşit, se pare că Monica Macovei era a 6-a în cele mai multe sondaje şi nu putea tocmai IPP să o excludă pe cea mai bună exponentă a ”societăţii civile”.

Iată cum, tot încurcându-se în calcule de circumstanţă, Institutul i-a oferit lui Victor Ponta cel mai bun pretext pentru a refuza dezbaterea. Premierul a invocat, fireşte, egalitatea de principiu a tuturor candidaţilor (argument irefutabil), anunţând că va participa la dezbatere numai dacă vor fi invitaţi toţi ceilalţi 13 contracandidaţi.

Dar acestea sunt numai dificultăţile formale, de suprafaţă, pentru că s-ar vedea că, odată iniţiată, dezbaterea e greu de purtat şi în ce priveşte fondul lucrurilor. De exemplu, ce dezbatere ar putea avea loc pe tema corupţiei şi a justiţiei? Toţi spun acelaşi lucru, diferenţele fiind mereu în spatele cuvintelor. Faptul că Monica Macovei susţine că e singurul candidat cinstit (”neşantajabil”) nu favorizează deloc dezbaterea, ci, dimpotrivă, o blochează. Cum să discuţi cu un om care te face hoţ în faţă? Iată cum subiectul pe care partizanii Monicăi Macovei îl consideră central, dacă nu cumva singurul care contează, devine de neabordat tocmai în prezenţa acestei candidate. E în cele din urmă o chestiune de minimă politeţe, ţine de o elementară civilizaţie a dialogului să accepţi, formal, prezumţia onestităţii celor de faţă.

Inabordabil devine la un moment şi subiectul politicii externe. Atunci când presa favorabilă şi foarte apropiată de Monica Macovei susţine că Iohannis este suspect, căci ar putea face politica Germaniei în loc să o facă pe aceea a SUA, orice discuţie devine, de astă dată, nu imposibilă, dar improprie (v. ”Preşedintele de care România are nevoie, RL 28 octombrie 2014).

Ar putea discuta însă Szilagy Zsolt cu Gheorghe Funar? Sau C.V. Tudor cu Kelemen Hunor? Dar Călin Popescu Tăriceanu cu Elena Udrea? S-ar putea, dar ar părea promiscuu. Nici Elena Udrea cu Monica Macovei nu ar reuşi să-şi spună prea multe lucruri. Cineva de la o televiziune încercase să programeze o dezbatere Udrea-Macovei care conţinea o vădită intenţie maliţioasă, pe care candidatele au sesizat-o.

Candidaţii se contestă radical şi stau unii cu spatele la alţii. Şi la toate aceste incompatibilităţi şi blocaje se adaugă şi faptul că nu are cine să formuleze subiectele dezbaterii într-o manieră admisibilă şi la un nivel suficient de înalt. În absenţa unui ”rezumat” coerent al intereselor societăţii, fiecare candidat vorbeşte pe limba lui proprie.