1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De ce nu vrea USL un Muzeu al Comunismului

George Arun25 aprilie 2013

Dezbaterea publică privind înfiinţarea unui Muzeu al Comunismului în Bucureşti a început în toamna lui 2011. O dezbatere pe aceeaşi temă mai avusese loc cu vreo trei ani în urmă, dar fără nici o finalitate.

https://p.dw.com/p/18N2g
Imagine: Fotolia/Savenko Tatyana

Dezbaterea publică privind înfiinţarea unui Muzeu al Comunismului în Bucureşti a început în toamna lui 2011. O dezbatere pe aceeaşi temă mai avusese loc cu vreo trei ani în urmă, dar fără nici o finalitate.

În mai 2012, un proiect de lege privind înfiinţarea unui astfel de muzeu, iniţiat de patru deputaţi de la PDL, independenţi şi minorităţi, a fost votat de Senat, deşi primise aviz negativ de la comisiile de specialitate, precum şi din partea Guvernului Ungureanu (aflat în funcţie la data depunerii proiectului) care a motivat că există deja IICMR, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, iar înfiinţarea muzeului ar naşte paralelisme instituţionale.

Motivul real pentru care Mihai Răzvan Ungureanu nu a fost de acord cu acest proiect rămâne totuşi un mare semn de întrebare, mai ales dacă luăm în calcul şi calitatea sa de istoric.

Adevărul e că în România ultimilor ani tot mai multe mituri se destramă - şi e bine că e aşa -, tot mai multe "statui" cad de pe piedestalul ocupat abuziv, dar, în acelaşi timp, tot mai greu valorile autentice se mai fac auzite, bruiate fiind de larma cotidiană a imposturii, a invidiei şi urii.

Marţi, 23 aprilie, Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege privind înfiinţarea unui Muzeu al Comunismului, cu 236 de voturi "împotrivă" şi 43 "pentru". Au votat în favoarea proiectului doar deputaţii PDL. În momentul iniţierii proiectului, sondajele de opinie arătau că doar jumătate din populaţie este de acord cu înfiinţarea muzeului.

De ce această reţinere din partea celeilalte jumătăţi a românilor? Mai întîi, pentru că nu ne preocupă recursul la memorie în ceea ce priveşte istoria colectivă şi istoria individuală în comunism. Apoi, pentru că nu vrem să ne uităm în oglindă, altfel spus, să ne recunoaştem vinovăţia în exponatele vii ale unui muzeu. Nu ne interesează, de asemenea, cum nu interesează nici şcoala românească, să deschidem ochii copiilor noştri asupra unui regim totalitar pe care mulţi l-am cauţionat, într-o măsură mai mare sau mai mică.

Nu puţine voci susţin că Memorialul de la Sighet, căruia Ana Blandiana şi Romulus Rusan i s-au dedicat de douăzeci de ani, este în fapt un muzeu al comunismului. Fără a-i nega în vreun fel importanţa covîrşitoare, Memorialul este consacrat celor care au suferit şi celor care şi-au pierdut viaţa în închisorile comuniste. Este recursul la memorie despre partea cea mai întunecată a comunismului. Un Muzeu al Comunismului ar trebui să ne pună însă în faţă întregul, să ne arate complicităţile noastre cu regimul comunist, sistemul clientelar care s-a născut atunci şi care funcţionează şi azi, religia şpăgii care deschidea orice uşă, filozofia capului plecat ş.a.m.d.

Lipsa de caracter se vede poate cel mai limpede atunci cînd încerci să-i explici cuiva pentru ce este vinovat iar respectivul începe să te înjure. Un Muzeu al Comunismului ar fi fost tocmai acea voce care să ne arate vinovăţiile. Şi poate tot văzîndu-le, noi şi copiii noştri, în nişte ani, am începe să recunoaştem.

De ce nu vrea USL un astfel de muzeu al memoriei? Întîi, pentru că mare parte a actualei puteri nu are memorie. Apoi, pentru că poporul care a făcut o majoritate de 70 la sută în parlament nu trebuie considerat în vreun fel responsabil de cauţionarea regimului totalitar. Şi, în fine, ce a fost a fost, "nu trebuie să mai răscolim lucrurile", oamenii au alte probleme.

Strategia aceasta a politicienilor de la putere de a mîngîia poporul pe creştet, un instrument al stîngii politice, de a nu formula niciodată critici la adresa "omului de rînd" a dat întotdeauna roade în faţa cabinelor de vot. Atunci cînd preşedintele Traian Băsescu a spus lucrurilor pe nume, poate uneori exagerînd, şi-a atras ura a milioane de români.

Poporul trebuie lăudat şi lăsat în apele lui, chiar dacă îl împovărezi cu noi biruri, traduse în mărirea taxelor şi impozitelor, în scumpirea vieţii de zi cu zi. Aceasta este filozofia de guvernare a USL. Păstrînd proporţiile, cam la fel au procedat şi cerberii regimului comunist cu "clasa muncitoare".