De ce să moară şi capra vecinului?

Se spune că banii nu aduc fericirea. Dar coeziunea socială? Formulat neştiinţific de specialiştii şi sociologii de la Jacobs University din Bremen, dar în urma unei profunde şi ample investigaţii demoscopice, răspunsul este întru totul afirmativ. Da, coeziunea socială înseamnă fericire. Cei care se îndoiesc de veridicitatea enunţului, au la dispoziţie datele furnizate de studiul iniţiat şi finanţat de Fundaţia Bertelsmann, un aşa numit radar al coeziunii sociale, un index elaborat în baza unor date şi cercetări din ultimii 25 de ani, după modelul unor studii ale ONU destinate să dea o expresie numerică sentimentului colectiv de bunăstare al unei naţiuni. In obiectiv au fost luate statele UE şi alte şapte ţări occidentale membre ale OECD: Australia, Canada, Noua Zeelandă, Norvegia, Elveţia, Statele Unite ale Americii şi Israel.

Unele din rezultate confirmă ştiinţific impresii subiective la care observatorii ajung în mod empiric, în baza bunului simţ şi al unei drepte şi sănătoase judecăţi. Revelatoare, surprinzătoare, contrare uneori opiniilor curente, sunt acele concluzii la care specialiştii ajung corelînd diverşi factori aparent eterogeni.

In materie de coeziune socială, Danemarca este campioană absolută, urmată de vecinele ei scandinave: Norvegia, Suedia, Finlanda. Cum era de aşteptat, clasicele ţări de imigraţie, Statele Unite, Noua Zeelandă, Canada, Australia, sunt şi ele posesoarele unui înalt grad de coeziune socială. Cele mai slabe valori  ale acestei categorii se înregistrează în România, Grecia şi Bulgaria. Germania se situează la mijloc, pe locul 14, între Austria şi Marea Britanie.

Rezultatele incită la căutarea unor explicaţii, la identificarea factorilor care fac atît de variabilă calitatea solidarităţii interumane într-o comunitate delimitată teritorial. Potrivit specialiştilor de la Universitatea din Bremen aceşti factori ar fi trei la număr: soliditatea relaţiilor sociale intre indivizi, legăturile emoţionale ale acestora cu societatea precum şi responsabilitatea fiecărui individ faţă de binele întregii comunităţi. In calcul au fost luate însă şi tipurile de relaţii interumane în cadrul aceleiaşi comunităţi, încrederea în semeni, instituţii şi autorităţi, toleranţa, acceptanţa faţă de străini, faţă de imigranţi.

In societăţile complexe, multietnice, multiculturale ale lumii globalizate, toleranţa este un factor decisiv al coeziunii sociale. Or, la capitolul toleranţă, în comparaţie cu alte ţări, Germania a pierdut teren în ultimii ani, distingîndu-se însă prin respectul general al cetăţenilor faţă de reglementările şi regulile sociale.

Studiul confirmă presupoziţia că gradul de coeziune socială este determinat şi de bunăstarea generală a unei colectivităţi sau naţiuni, dar infirmă impresia, chiar temerile, că o imigraţie puternică ar eroda structurile interne ale coeziunii unei societăţi.

In Canada, Elveţia, Luxemburg, unde numărul imigranţilor este foarte mare, coeziunea socială este mai puternică decît în România sau Bulgaria, ţări care nu atrag valuri de imigranţi. Infirmată de studiu rămîne şi impresia că religia ar deţine un rol important în asigurarea coeziunii sociale. Ţări precum Grecia, România, Polonia, Bulgaria, Italia, unde factorul religios este pregnant în viaţa cotidiană, au un grad scăzut de coeziune socială. Invers, în toate cele şase ţări în care coeziunea socială este foarte puternică, religia deţine un rol minor în viaţa cetăţenilor.

Că în ţările în care coeziunea socială este mai puternică şi locuitorii se simt mai mulţumiţi, mai fericiţi, este o altă ipoteză confirmată din plin de studiul girat de Fundaţia Bertelsmann.