1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De ce se rup alianţele politice?

7 octombrie 2009

Clasa politică românească este incapabilă să guverneze prin alianţe de partide, în care partenerii să colaboreze onest pentru binele ţării. Exemplul cel mai apropiat l-am avut prin alianţa PDL-PSD care tocmai s-a rupt.

https://p.dw.com/p/K0ha
Singuri la Palatul Victoria...Imagine: picture-alliance/ dpa

Desigur, nu din motivele invocate de PSD, ci în urma unei strategii a acestui partid care a fost elaborată probabil cu mult timp înainte, poate chiar din momentul formării alianţei.

Dar exemplul la care ar trebui să ne întoarcem mereu atunci cînd două sau mai multe partide formează guvernul şi majoritatea parlamentară este cel din perioada 1996-2000, cînd Convenţia Democrată a guvernat împreună cu Partidul Democrat. A fost guvernarea cu cele mai multe crize, create de cele mai multe ori de Partidul Democrat pentru a obţine ministere mai importante. Altfel spus, ministere care să alimenteze clientela partidului, cum ar fi cel al Economiei.

Sînt oare atît de diferite doctrinar partidele din România, astfel încît să nu poată colabora onest într-o alianţă de guvernare? După părerea mea, nu avem nici partide autentic de dreapta, cum nu avem nici partide autentic de stînga. Una este în teorie, şi cu totul altceva în practica guvernării. În general, partidele noastre ocupă în exercitarea puterii o poziţie nedefinită doctrinar, guvernînd sub imperativul conjuncturii.

Dar conjunctura nu e aceea a cerinţelor economiei şi societăţii în general, ci reprezintă presiunea grupurilor de interese, a clientelei politice asupra partidului aflat la putere. Toate partidele din România sînt molipsite de fesenism, care se traduce prin clientelism, nepotism, prin punerea intereselor personale ale politicienilor deasupra interesului public.

Cei mai puternici oameni de afaceri sînt grupaţi în jurul partidelor, iar în spatele multor decizii politice se află soarta miliardelor de euro ale acestora. Se spune că banii nu au miros, dar la noi mai mult ca oriunde banii au apartenenţă politică. Lupta pentru puterea politică se joacă de fapt în subsolul scenei politice, acolo unde marii îmbogăţiţi ai acestor vremuri alimentează bugetele partidelor cu sume care niciodată nu vor ieşi la iveală. Nu e greu de văzut risipa de bani a unor partide, şi nu doar în campaniile electorale. Şi nu e greu de imaginat că aceşti bani nu se strîng din cotizaţiile membrilor de partid.

Incapacitatea partidelor noastre de a guverna într-o alianţă politică dovedeşte că fiecare partid are clientela lui, care se calcă pe picioare cu clientela altui partid. Lupta pentru puterea politică este strîns legată de lupta dintre grupurile adverse ale oamenilor de afaceri. Problema partidelor din România este una majoră şi profund vinovată: ele au prea multe guri de hrănit, au adică prea multe note de plată către cei care le finanţează, de la cei mai bogaţi oameni de afaceri pînă la proprietarii unor bodegi.

Problema partidelor din România este aşadar strîns legată de corupţie. Iar campionii luptei împotriva corupţiei sînt, la modul declarativ, tocmai partidele. Un cerc vicios pe care, personal, nu ştiu cine l-ar putea rupe.

Autor: George Arun
Redactor: Robert Schwartz